sursa foto photodom.com
Ca o cicoare despletită
pe câmpul verde, fără grai,
zăpada-i pragul de ispită
şi stofa ultimului strai
pe care ţi-l doreai aseară,
când luna-n mreje se prindea,
croind pe ceruri căi de ceară,
iar nopţii chipul de rondea.
Te îmbrăcai cu nonşalanţă
şi friguri te luau de braţ
când te urmam cu eleganţă
albastră, plină de nesaţ,
iar tu, fierbinte-n rădăcină,
cu glasul calm, abia şoptit
priveai spre faţa ei divină
spunând încet : “Cum te-am topit!!!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu