Schimb

În somnul tău sunt foşnet
şi răsuflarea-mi doare
când, prea obtuz, un pocnet
de mugure răsare.

În arborii de veghe,
desprinsă-n frământare,
îţi sunt doar o priveghe
la capăt de-ntrebare.

Să nu rosteşti cuvinte,
din licăr, lumânarea
îmi va turna surâsuri
zănatice ca zarea.

Rosteşte-mă cuminte
în vorbe scufundate,
ocean de oseminte
să-ţi fiu, răpindu-ţi moarte...