Te cioplisem într-un murmur de ploaie,
strop cu strop,
să-mi rămână în glas
amintire înscrisă pe-o foaie
şi un mugure-n primăvară popas.
Te cioplisem în zeci de cuvinte
răsărite în nişe de iarbă,
mă ciocneam
de aduceri aminte,
de-ndoieli
şi de dragoste oarbă.
Nu ştiam că în daltă se-ascunde
o secundă,
lovitură de timpuri,
nu ştiam că-n lumină-mi pătrunde
susur trist
şi parfum de-anotimpuri.
Dar în piatră
să calci -
m-oi preface,
într-o apă cu glasul şoptit,
tu cioplind
asudând şi tenace
îmi vei spune mereu:
“Te-am iubit!”
timp cioplind în iubire ca-n piatră,
RăspundețiȘtergereo tăcere,un gând ostenit...
și din iarba atâtor cuvinte
mai rămâne ,,ce mult te-am iubit!,,
(poate totuși era mai firesc,
sub o ultimă lovitură de daltă
să tresar și să-ți spun ,,te iubesc!,,)