vineri, 26 noiembrie 2010

Insistenţe


sursa foto
Antonia -Charlie Mackesy

Decor de sărbătoare-ntârziată
Cu spumele mustind în muguri,
Mi-e inima atât de despuiată
Şi-s vremile târzii şi tulburi!

Şi-s vânturile mult prea fioroase,
În cumpeni de fântâni secunde
Abia îţi murmură cântarea-n oase
Când cauţi soartele flămânde.

Însângerat, apusul moşteneşte
Tăceri pierdute-n praf de drumuri,
O singură-arătare-mi mai şopteşte
Că voi pieri pe-aceleaşi ruguri.

Eu o ascult cu mintea-ncremenită,
Nu-i dau crezare, mărturisesc:
Doar scutur pe aripa mea ispită
Şi zbor pe aceeaşi zare, şi trăiesc!

Adam Lambert - What do you want from me

Asculta mai multe audio diverse

Un comentariu:

  1. năvoade de cuvinte-arunci spre mine
    și pradă-ți sunt în prag de sărbători,
    când tac e semnul meu de preaiubire,
    mărturisesc:atunci mai mult mă dori!

    RăspundețiȘtergere