Praf in Ochi - Locul ei ( new single )
Asculta mai multe audio diverse
Eu nu pot scrie cu ochii;
condeiul meu n-are pleoape
şi nici irişi pregătiţi să-nflorească
prematur,
mai ales când primăverile-s prea departe.
Uneori ochii mei se adâncesc
şi cuprind în ei infinitul
în care te scalzi
scuturându-ţi truda din fiece zi.
Eu nu pot scrie cu ochii;
ei sunt fântâna din care te-adapi
însetat
când pridvoarele aşteaptă
o sosire
şi izvoarele rup buze de stâncă
sărutându-le în trecere
spre izbăvire.
Sunt mai reală decât crezi
şi cu toate astea
nu pot scrie cu ochii;
cu ei pot doar să văd
ceea ce nimeni n-a reuşit vreodată.
ana, tu nu scrii cu ochii, dar vezi cu sufletul...
RăspundețiȘtergereo seara frumoasa!