vineri, 14 mai 2010

Desen cu înger

În mine clipa nu-i târzie
doar glasul tău a răguşit
când răsuna a poezie
surâsul în lumini dospit

în mine liliacul doare
de violet ascuns în ceaţă
caisul scutură o floare
în plânsul meu de dimineaţă

o lacrimă din cer coboară
şi-ţi înveleşte gânduri duse
pe mine mă îmbracă-n seară
să-ţi cânt durerile apuse

nu-s visul alb din tinereţe
sunt doar femeia din prezenţe
nu m-aş urca spre bătrâneţe
prefer albastrele-mi absenţe

iar dacă desenezi în taină
un înger trist dintr-o chemare
să ştii c-am îmbrăcat o haină
cu stele mici şi visuri rare...

4 comentarii:

  1. poezia îmi transmite ceva.
    e ok.
    e chiar bine.
    dar pe ici-pe-colo (chiar dacă nu sunt critic, și nu îmi permit a comenta) slăbește...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai o poezie nu are cum să se îngraşe sau să slăbească! Poate doar şchiopăta! Poţi să-ţi permiţi orice aici, nimic nu e cu supărare! poţi încerca şi reformulări...doar aşa învăţăm unii de la alţii! anna

    RăspundețiȘtergere
  3. nu șchiopătează.
    a șchiopăta impune un anumit ritm (sus-jos-sus-jos).
    slăbește - doar în unele locuri, unde mai trebuie un pic de tot umflată.
    atât.
    nimic de rău :))
    ți-am spus. cu ce am început comentariul: poezia îmi transmite ceva .

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate dac-aş umfla-o, sentimentul n-ar mai fi cel real!

    RăspundețiȘtergere