sursa foto photodom
Lumina zămislită în plângeri
nu are capete
oamenii-s strecurări de rază
prin desiş de ani
viaţa lor devine licăr
iar umbrele se aştern în noapte
pentru a da valoare zilei din noi
Lumina născută din zâmbet
nu e legată la ochi
ea gângureşte în ochii de prunc
strigă în glas de tânăr
şi dansează în trup de adult
abia spre apus
caută eşarfe de înserare
strecurându-se uşor printre umbre
Eu sunt lumina dimineţilor tale
tu eşti lumina înserărilor mele
de aceea ne întâlnim
într-un colţ de fereastră târzie
unde sărutul e zbor
şi cântecul pasăre
restul e doar infinit!
un poem plin de sensibilitate...
RăspundețiȘtergere