În mine clipa nu-i târzie
doar glasul tău a răguşit
când răsuna a poezie
surâsul în lumini dospit
în mine liliacul doare
de violet ascuns în ceaţă
caisul scutură o floare
în plânsul meu de dimineaţă
o lacrimă din cer coboară
şi-ţi înveleşte gânduri duse
pe mine mă îmbracă-n seară
să-ţi cânt durerile apuse
nu-s visul alb din tinereţe
sunt doar femeia din prezenţe
nu m-aş urca spre bătrâneţe
prefer albastrele-mi absenţe
iar dacă desenezi în taină
un înger trist dintr-o chemare
să ştii c-am îmbrăcat o haină
cu stele mici şi visuri rare...
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
poezia îmi transmite ceva.
RăspundețiȘtergeree ok.
e chiar bine.
dar pe ici-pe-colo (chiar dacă nu sunt critic, și nu îmi permit a comenta) slăbește...
Mihai o poezie nu are cum să se îngraşe sau să slăbească! Poate doar şchiopăta! Poţi să-ţi permiţi orice aici, nimic nu e cu supărare! poţi încerca şi reformulări...doar aşa învăţăm unii de la alţii! anna
RăspundețiȘtergerenu șchiopătează.
RăspundețiȘtergerea șchiopăta impune un anumit ritm (sus-jos-sus-jos).
slăbește - doar în unele locuri, unde mai trebuie un pic de tot umflată.
atât.
nimic de rău :))
ți-am spus. cu ce am început comentariul: poezia îmi transmite ceva .
Poate dac-aş umfla-o, sentimentul n-ar mai fi cel real!
RăspundețiȘtergere