Plouă des

Plouă în mine aşa de des încât,
dacă mă vei privi dincolo de obloane,
n-ai să mai vezi decât un abur subţire

câtă nemărginire s-a aşternut în ochii mei,
Doamne
şi câtă patimă s-a scurs îndurerată
pe ziduri scofâlcite de aşteptare
doar, doar vreo pată de soare
îmi va atinge trupul
cu un pumn de aur,
chiar de-ar fi să mă doară...

Plouă în mine aşa de des încât
întrebările caută manta de frunză
şi braţele umbrele de floare

niciodată uscaţi,
ochii mei caută răspunsuri prin ceaţă
acolo unde, un semn,
săvârşit de o mână,
mi-arată că peniţele nu dorm,
iar călimările respiră
în ritmul unei amintiri

Scriu, râd, plâng
mi-e ploaia la îndemână
poate de aceea
plouă aşa des în mine...