Mersul în cerc

Mă-nsângerezi. Ce poate fi mai mult de-atât,
ce rană să mai vrei deschide-n mine
când paşii mei spre altă lume au trecut
uitând de noi, de zilele senine?

Apun. Şi-n toiul nopţii ce mă vinde iar
turna-vei din a Lunii cup-amară
tradarea pusă-n cupe albe de cleştar,
s-o pot gusta când mi se face seară.

Nu mai ai timp. Secunda ţi-e acum străină,
în volburi vântul înconvoaie veri prea reci,
mă plec uşor şi-n stratul crud de tină
îţi modelez iar pasul când îmi vii şi pleci.