Plecarea mea e ca un drum prelung
Ce-aşterne seara pe un umăr trist
Te uită iar spre punctul unde-ajung
Spre a vedea cât timp eu mai exist.
Plecarea mea e ca un tremur lin
De ape rătăcite-n vadul gol,
E ca mişcarea frunzei de arin
Când desenezi plutiri în rostogol.
Şi de mai trec prin tine-ntâmplător
E ca să picur stropi de ploaie fin,
Să nu mai oboseşti de-atâta dor
Din primăveri ades spre tine vin.
Şi-oricâte toamne iar vor încerca
Ruină să-ţi presară-n vise mii,
Tu să m-aştepţi, chiar dacă voi pleca
Din când în când în rai de poezii.
Nu stiu daca iti doresti intrarea cuiva in spatiu atat de personal..poezia ta are ceva din eleganta matasii spumoase, din adierea vantului de seara intr-o vara fierbinte. Plecari , reveniri, asteptari, murmurate cu ochi inlacrimati, cu brate rabdatoare..
RăspundețiȘtergereDincolo de mătăsuri, suspine!
RăspundețiȘtergereaproape că înțeleg la ce se referă plecările.
RăspundețiȘtergereși am spus bine aproape, fiindcă numai tu le stăpânești.