Furasem o bucată de hârtie
da,
una mică şi albă
precum zăpezile de floare
cocoţate în ramuri de cais,
primăvara
când e mult soare
am îndoit uşor, cu teamă
un colţ, apoi altul
pătrat să fie! striga mama
triunghi să ai! se-auzea tata
eu doar ştiam că vreau să zbor
niciun lucru nu se obţine aşa
uşor
transpiram la orice-ndoitură
iar mâinile mi se lipeau
de trupul ei subţire
acum un romb, apoi un vârf teşit
să iasă zborul cât mai reuşit!
aşa credeam atunci!
Azi mâna mi-a încremenit
pe coala de hârtie
albă
ca dimineaţa ne-ncepută-n
respiratul zilei
şi-n mersul meu prin stratul de zăpadă
respir din răsăritul milei
nu mai ucid hârtii,
triunghiuri şi pătrate
privesc doar zborul ei curat
spre un cuvânt, spre libertate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu