Lecţie de iarnă

sursa foto deviantart


Iarna viscol îmi aşterne
pe tăcutele iubiri
smulge albul şi îmi cerne
strop de gri în năluciri.

Dintre gheţuri cu armură
scoate strigăte de sloi
pe la streşini picătură
rătăcită din vechi ploi.

Fir de alb tiveşte Firea
răsucind în aer nea
pune-n chiciuri amintirea
ce-a uitat de vremea rea.

Iar în paşi de Crivăţ rece
Desenează înc-un vals
Lasă fulgii mari să plece
Însoţindu-se la dans.

Câtă iarnă ai pe gene?
Câte sensuri în priviri?
Cât omăt se poate cerne?
Cum se nasc albe iubiri?

Poate iarna să ne-nveţe
Să iubim aşa, curat,
Floarea albă să răsfeţe
Vis ce-n taină ne-a legat.