ANNA RAIN
Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/
urcau muntele de gheaţă/
m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele
îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp;
de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/
să ne fim ploaie şi soare/
pe veşnicie...
N-am să pot fi îngerul tău niciodată în lutul meu respiră o femeie simplă ca fulgul de zăpadă în glasul meu, licurici de cuvinte în suflet, un dor nesecat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu