Colindă-mă, alb, colindă-mă!

În zâmbetul de iarnă moare clipa
se răsuceşte-o iederă de foc,
blestemul păsării ce pierde-aripa
şi nu mai are soartă şi noroc

Pe cer o nuntă se destramă-n vise,
iar întâlnirile sunt fără rost
printre tulpini atunci se rătăcise
o frunză din copacul ce mi-ai fost..

N-o să-ţi umbresc albastra fulguire
Zidirile-s făcute dintr-un timp
Iar moartea cea cu glas de stihuire
Deplin mă rătăceşte-n anotimp.