AD(IO

1.e prea mult mult prea mult stomacul cere porţia de vierme încolăcit în jurul durerii sale nu poate înţelege cum loialitatea îşi şterge balele suntem melci hidoşi iubitule purtători de umori nenorocite spoim vremelnic lumea nu nu poezia e partea frumoasă a lucrurilor ci puterea de a spune cu adevărat te iubesc celui de la care primim

2.noapte înecată în fluviu dunărea şi-a făcut cuibar în ochii mei a clocit o suferinţă şi-a născut un avorton de-l aruncă ăştia un viitor Human Body la care se vor zgâi femeile sirenă ori bărbaţii licorni cine mai ştie cu ce se îmbracă pământul? plătim noaptea muzeelor a trecut demult a umbla în dosul cuvintelor e minciună a umbla cu tălpile goale peste depărtarea de ape e credinţă a umbla în iubire e iubire(perimat, redundant, insistent de bolnav –cuvântul mă arde)

3.strigăt arcul se umple de strigăt trup sfârtecat de absenţe pescăruşii beţi de nefericire mai flămânzi cu-o poveste mai săraci cu câteva firimituri de viaţă să nu-ţi peste în ruga mea sămânţa dragostei nu dispare ploaie mă aştern peste lutul ce sunt şi hrănesc lespedea c-un obraz vântul c-o tâmplă biciul c-un zâmbet prelung şi istovitor

4.uită-mă...