Pogorâre

 Pontificat de lună, un aer mă-mpresoară
Coroana-i aurie se umple azi de nori,
Apoi cu măiestrie în lume se coboară
Să-ncarce de lumină pe triștii trecători.

Pe lespedea cetății prea multe lacrimi stinse,
Atâta suferință din ochi încremeniți
Credințele surpate se lasă-n pace ninse,
Copacii re-nvierii sunt iar înmuguriți.

Când rădăcina vremii va odihni secunda,
Îți voi cuprinde-n brațe chiar trupul uns cu mir,
Voi înflori în tine cum într-un fluviu unda
Și-n cântec ne vom stinge sub foi de calomfir.