Cu mâini de ger mă-mbrățișa iar zarea, Falangele de nori pocneau în vânt Articulând furtuni, sporind chemarea Dezlănțuirii mele în cuvânt. Cu ochiul stins mă-ncumetam sub semne Să strâng tăcerile-ntr-un loc ferit, Aveau să mă rănească și, pesemne, Le coboram cu grijă-n răsărit. Spoream culori, mă cufundam în astre, Eram petala unei albe flori - Un borangic sub fulgere sihastre, Un fluture sub geana unor zori. Am înghețat. În inimă o gheară A răsucit pumnalul crud, de fier Când iarna strălucea și-a ei tiară Privea înghețu-n care stele pier. |
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
marți, 21 ianuarie 2014
În(semn de frig
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
am revenit si observ ca gasesc un alt stil, poate si timpul dar imi place :)
RăspundețiȘtergerenu am mai citit, in general, poezie si tin sa te felicit ca ai ramas fidela scrisului romantic