sursa foto deviantart
Moartea asta limpede
pe care o visezi
când stai sprijinit pe braţ de întuneric
n-o să vină prea curând
geografiile sunt înţesate
de garduri
pe care ciorile sacerdote se joacă
de-a prohodul
suflă vânt peste ele
şi adu flori
fie ele şi de gheaţă
să conserve trecerile de vremuri
peste trupul meu
când mă vei lua în braţe
vei şti că nicio mască
nu mi se potriveşte pe chip
unicitatea stă până şi în prefacerile de lut
dac-ar fi să mori
aş umbla desculţă printre spini
să port povara
unei întâmplări neîntâmplate
noi, oamenii,
RăspundețiȘtergeremurim in fiecare zi
cu talpile insangerate
de-atatia spini
noua, oamenilor,
niciodata
nu ne vor fi de-ajuns
cuvintele
pentru umbra
necuvintelor
ce cresc din noi
precum
anotimpurile
unele dupa altele
noi, oamenii,
ne plangem de efemeritate
cand e fapt
in fiecare zi
suntem tot mai efemeri
cu fiecare
clipa
care se rupe din noi
saracindu-ne
de inca o bucata
de timp...
si cu toate astea
noi, oamenii,
ne inaltam
deasupra
dorurilor
cu pasi de lut...
:)
:),