miercuri, 18 noiembrie 2009
Stare
sursa foto deviantart
Am aşteptat sa te iubesc
Unde izvoarele se frâng în pietre
Unde secundele mă strâng
Şi doar tăcerile îmi ţin de sete.
Am aşteptat să te iubesc
În ploi pierdute într-o var-albastră
Eram făcută să-ntâlnesc
În câmp cu maci o dragoste sihastră.
Am aşteptat să-mi spună iar
O ciocârlie cu izvor de cântec
Că n-ai să pleci spre alt hotar
Să-o să-mi săruţi catifelatul pântec.
Am aşteptat să mă iubeşti
Să-mi picuri bob de rouă în privire
Să ştiu deplin că sunt şi-mi eşti
Noian de dor spre verde împlinire.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu