o dimineață cu tine

în mansarda căptușită cu liniște
seamănă cu o epopee
atât de lungă mi se pare clipa
poate pentru că-n ochii tăi
încă mai găsesc infinitul
poate pentru că-n glasul tău
încă mai odihnește cântecul

curbat,
mi se înfige sub coastă
și se adâncește
în ceea ce sunt - vioara ultimei aduceri aminte
fără arcuș sunetul se stinge încet
cum lumina sub geana unui apus numărând
încă o absență