când plouă cu suflete

e bine să întinzi pământul toate rădăcinile însetate să guste pe rând pentru atunci când vine vremea însingurării tu nu mă mai ai eu sunt doar o cumpănă în vântul unei ierni în care au înghețat toate lacrimile din ciutura secundei nu ne putem hrăni e prea puțin dar într-o zi va ploua din nou cu suflete și-atunci spori-va izvorul din care fântâna renaște pentru însetații trecători prin lumea plină de întâmplare