poate

mai stingher ca oricând gândul meu înapoiat brumei caută verile nebuniile acelea rotunde în care ni se cufundau zâmbetele - sfere unde lumina se închidea sporadic să ne arate că soarele e în noi un uriaș ce ne prinde în brațe fără să știm fără să vrem noi - copiii neascultători aruncând mingea-n oglinzi de unde stelele au dispărut ca prin farmec poate de prea multă iarnă în care ne cernem către final încântați de lumea în care ne topim mărunt și definitiv...