pe frânghia vieții saltimbanc - aerul îmi tremură pleoapa mă doare îndelung nu știu dacă sub streașina sufletului meu se vor mai adăposti lăstunii mi-i primăvara departe și glasul tău o amuletă cu care voi trece prin iarnă fără să mă vând fără să mă înstrăinez acolo unde se termină liniștea și bornele arată că mai avem de parcurs puțin drum împreună |
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
duminică, 15 decembrie 2013
nod
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu