Împrumut

Mai vie decât luna, o să-ncolțesc în tine,
O moarte amăruie cioplită dintr-un vers,
O să-nfloresc vremelnic și-n albele stamine
Voi presăra o iarnă – mirific univers.

Neîmpletită stare, adâncă întâmplare,
Voi rătăci prin goluri ca floarea în deșert
Și ghețuri prinse-n streșini cu brațe de-ntrebare
Te vor cuprinde iarăși când totul e incert.

Voi trece neființă, nălucă prinsă-n cețuri,
Poem-singurătate în tomul unei seri,
Iar albatroșii mării, plătind aceleași prețuri,
Mi-or umple înc-un strigăt – un blues cu sfâșieri.