Pe muchii

Se scutură pe câmpuri, azi, cenușa
Am ars ca tine, omule de lut,
Deși-nchisesem dinspre soare ușa –
Să nu mi se zărească trupul slut.

Eram un semn, o floare împietrită,
O slovă aruncată pe un rând,
Neînflorita nopților, cernită,
În orga ploilor, mereu, plângând.

Mă luminase cântul stivuirii
Și înflorisem în al serii nai
Purtând pe umeri semnele iubirii
Și-al cețurilor tainic evantai.

Doar dorul către tine mă ținuse -
O pasăre desprinsă dintr-un stol;
În lumea cetățuii fără vise
Arsesem lent... o rază stinsă-n gol.