Giulgiu

Închisă-n clipă, zăvorând trecutul,
Am aruncat un zâmbet pe o frunză
În iarnă, frigul îmi arsese scutul,
Iar cerul, ochiului îmi fuse pânză.

Rămasă-n tine, așteptam o boare,
Din sfârcul dimineții - lapte-ceață,
Să mă hrănesc c-o altă-nsingurare
Și să mi-ajungă mult... cât pentr-o viață.

Dospită-n noapte, căutam limanul
Dorințelor de tine însetate
Și mă hrăneam c-un cântec din pianul
Tăcerilor de morți amanetate.

Azi n-am rămas decât o amintire
Ce-și plânge-ncet culorile din vreme,
Mătase aruncată peste Fire
Acoperind în taină vechi dileme.