nume pe o pagină de jurnal îngălbenită - amelly

femeia de apă e un țesut nou
nimeni nu știe cine l-a inventat
ea își aduce doar aminte cum au așezat-o
într-o bucată de albastru
apoi au răzuit clopote să curgă peste ochiul ei
argintul
i-au înnodat cuvintele în speranța
că vor opri pentru ei toate sensurile
nu au văzut că-n pântec poartă lumină
și născătoare au uitat-o într-un colț de lume
pustiu și întunecat
azi se mulțumesc s-o închidă în cerc
punct într-o mare de întrebări nerostite

dacă nu dormi, ține-mă de mână

e prea multă liniște pe coridoare
nefiresc
m-am învățat cu forfota
ai grijă de sfori
un naufragiu prin lumea asta
n-ar face decât să-ți întrerupă viața de artist
aici oamenii se ocupă de alte treburi
n-au timp de copaci
de frunze
de ploi
de leagăne
aici totul vine și pleacă
atât de repede încât ți se face frică
de aceea pun somnul la păstrare
și umblu

cu tine de mână mă simt partizan

printre oameni de zăpadă, cuminți

cuvinte mătuite
nu mai vedem dincolo de vânt
ne mulțumim cu sensurile pe care le știam
păstrate în memorii
până când vreun nenorocit de alzheimer
își va priponi calul în preria minții noastre
atunci vom fi doar cireșii
care înmuguresc țurțuri
și-n lumina lor de gheață se vor fi scăldat
sâmburii de iubire
pe care-i scuipasem în grabă
la trecerea noastră prin lume

la ultimul semafor, am hotărât să trec strada

de fiecare dată culoarea era roșie
nu mă interesa
dacă vreo mașină avea să-și încerce dinții
în pielea mea
nici câți ani avea șoferul
ori cum se numea iubita lui din dreapta
în fond nu mă interesa nici câte minute
avea să mai clipească în ochiul meu
imaginea ta din oglindă
zâmbeai neștiutor duhnind a dragoste sfărâmată
în timp ce eu, suspect, credeam că pot continua

blestem cu pelin și sare de bucătărie

(amar gustos, am spune)
se rostogolesc în ureche doar câteva minute golașe
timp în care aflăm ce parlamentar ne-a mai furat caii
ori câte zile au reușit să salveze literații din închisori
copilul meu se întoarce în pântec
în timp ce al tău rămâne simplu - necunoscut
nașterea e doar o întâmplare SF
monitorizată de cinematografie
în rest doar semne zodiacale
pe care niciun astrolog nu le mai poate descifra
în anul maimuței învățăm prin imitație
suntem, poate, în faza aceea de început
când ne e de ajuns să zărim un zâmbet ca să fabricăm altul
în timp ce ochii ne plâng în oglindă

sufletele nu se repară

în atelier e liniște deplină

petice de neadevăr aruncate la întâmplare

vulcanizăm stări

explozii inerente

o luăm de la capăt

nimic nu mai e ca la început

sufletele cresc

sunt în mișcare permanentă

nu le trebuie nici apă

nici ulei schimbat

motorul lor funcționează atipic

e de ajuns să-l atingi

pentru ca primăvara să nu se mai mute

niciodată în altă parte

și asta până când

cerul se coboară bunăoară

să-și ia simbria de pe pământ

se porneşte mereu de la o întrebare

se caută inevitabil câteva răspunsuri
nesiguranța zilei transferată
mâine mai avem ce mânca?
e frig în podul palmei
cuvintele blajine sunt decorticate
ce mai rămâne nu se poate numi sens
e doar un fel de colivă fără bomboane
lipsește până și crucea de zahăr
au furat-o necredincioșii acestei vieți
pioșii se întreabă la ce bun
eu spun că le place viața îndulcită
nimeni nu știe mai bine ca un diabetic
ce înseamnă să te înțepi
probabil că rămân întrebări la care solicitanții
nu vor mai găsi niciun răspuns

să nu-mi bați la poartă, străine

gardul despre care-mi vorbești nu există
am pus cândva pietre
le-a mutat vântul pe margine de lume
de atunci sunt un om care se completează mereu
cu alte pietre aduse din pustiu
mă clădesc în fiecare zi
și nu pentru închidere lupt
ci pentru înălțarea mea trainică
știu că dincolo de poartă
zidirea se face doar înlăuntrul meu
și orice bătaie de inimă este încă un răspuns
la întrebările celor
care-mi sunt - neștiuții zilei de ieri
și de azi
și de mâine...

în ultima vreme, se întâmplă rar

să plec din ochii
pe care nu i-am văzut demult
e un fel de oglindă acolo
unde mi-am lăsat câteva clipe
credeam că ar cântări cât o iubire
(nu ştiu astăzi ce sens mai are cuvântul "greu")
mi se spunea că drumul meu printre ape
seamănă cu un poem scris de el
în pauza dintre ore
când timpul se lungea pe foaia ruptă
în grabă dintr-un maculator
şi cerneala se odihnea peste litere
mi se rostogoleau printre degete
atingerile de care aveam nevoie
atunci când secunda se despica în aşchii
împlântate sub piele -
să ard pentru timpul când urma
să plec definitiv