sursa foto Richard Johnson
Chiar dacă sunt aşa departe,
Nu-i toamna mea cea mai haină,
Printre-nnorările deşarte
Rămas-a cerul o ruină.
Tu, pasărea ce mă atrage
cu-acelaşi cîntec trist şi dulce
când între brume m-aş retrage
şi în arsură m-aş tot duce.
Spre tine sunt doar rotitoare
poveste ce n-a mai fost scrisă,
o umbră veşnic gânditoare,
iubirea ce ţi-a fost promisă.
Doreşte-mă în primăvară,
După o iarnă-nveşmântată
În ţurţuri albi şi cu tiară
Doar cu săruturi argintată.
Şi-n dragostea cu chip de floare
Presară-ţi versul plin de cântec,
Aşterne-n viaţa mea ninsoare
Sub ele îţi voi fi descântec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu