Step by step

Ne suntem somnul rătăcit în pleoapă, Oraşu-i adormit acum se pare, Stă tăvălit pe-o margine de apă Cu chiraline-aprinse-n felinare. Sub cripte, morţii noştri se distrează, Le saltă pietrele la capătâie, Pe chei un marinar abandonează Un mers greoi desprins de pe călcâie. Ce pescăruşi să mai chemăm, iubito? Mă-ntrebi când votca este pe sfârşite. Prefer să-mi spui încet: Neasemuito, Privirile-mi de tine sunt golite. Firimituri din noaptea insolită Păstrăm sub falduri pline de foşneală Ţi-i căutarea-n mine adâncită... Poemele au chef de ameţeală.

matinală

presupun c-ar trebui să păstrez în buzunarul coapsei cuvântul atingere sub satin nu mai era nimeni degetele tale rătăcite-n bluza turcoaz deşi-ţi spusesem că e timpul să mai coborâm uneori în iarbă prea multă rouă spui răsăritul e în noi adaug

fapt divers

pisica asta mă trădează îmi taie calea Catinca spunea ghinion, frate nu e neagră, zic e pestriţă cum viaţa în care mă înec (nimeni nu m-a învăţat să înot) dac-aş fi dispreţuit apa n-aş fi rămas o salcie la mal aplecată spre oglinda care-mi strigă mereu binecuvântată eşti, femeie

rămân

un strat subţire de uitare ce îmbracă pereţii camera unei nopţi îndelung mistuită de confuzii e goală în târâşul de lumină mi-am lăsat sufletul acolo se dezbracă amintirile simple şi se spovedesc privirile în imperiul tăcerii câţiva soldaţi strâng rămăşiţe de vreme pentru ceea ce le-a mai rămas de trăit în evul plin de iubiri iluzorii

război de stepă

1.adversar pe câmpul de bătălie chipuri uitate în piese de puzzle fericirea miroase a risipă de fluturi albi nu ducem lipsă rupem din hârtie petice pentru suflete rănite nu există ace mâna croitorului tremură redingota respiră în îmbrăţişare se stinge extazul pentru mireasa lui va scrie poeme hrănite cu dragoste din dimineţi săpate prin moarte nu se trece fluierând e ca şi cum ai face dragoste cu o iluzie 2.dincolo de linii graţia florii secerate în bătaia puştii pasărea nu uită cântecul se solfegiază lent mi se închid ochii prematur e să afli cum sfârşitul construieşte cazemate în care fricile noastre îşi unesc genoamele dacă aş fi aflat punctele aerul m-ar fi vândut nomadului care eşti prin viaţa femeii se merge cu înţelepciune fiecare perete din casa ei nu e decât o fărâmă de pâine cu care hrănim pescăruşii tăi înfometaţi 3.zvelt sunetul se adânceşte în confuzii mi se ascund privirile de ceaţă nu mă tem pe limba unui adevăr se nasc imaginile din film nu rupem întâmplări primim în carne doar muzica - rusalie tăind cerul în doi - ermetic gest 4. câţiva spini stau pe burtă de râs prin tranşee ne iubim ca doi nebuni

re(naştem...

semn uitat în aerul cu iluzii umezeală în uterul zilei întunericul naşte forme lungi de nelinişte istovitoare plângem pe rând oase de ploi înşirate pe vaduri pietre lucind sub secunda care ne macină fluviul a înnebunit de patimă lasă praguri de amânări şi pedepse neispăşite criza se dilată între noi toate întrebările cresc nervi în derivă până vom ajunge să ne regăsim în Unu

Postludiu

Lăsată-n agonie, e vina mea săracă - O prelungire fadă a vieţii fără rost, De şoapte-ngenuncheate lumina se dezbracă Şi se ascunde-n umbre, rotundă-n adăpost. Sub clipe foşnitoare a-ncărunţit devreme, Năucă-mi se prelinge în piepul dezgolit Ca versul ce vibrează în glasuri de poeme Când moare-n scris cuvântul pe lemnul scrijelit. De va pleca departe, e doar dintr-o credinţă Că am iubit şi frunza şi toamna ce-a ucis, C-am devorat în taină amestec de fiinţă Ştiind că nu-mi rămâne nimic din ce-a fost zis.

Înştiinţare

Înştiinţare ronset Mai cinici decât noaptea suntem noi Închidem păsări albe-n colivii. Pasibili de aceleaşi mârşăvii, Trădăm mereu. E viaţa un gunoi. Cum albatroşii rătăcim prin ploi Râvnind catarg în lungul nostru drum, Înfriguraţi ne suntem când în scrum Trădăm mereu. E viaţa un gunoi. Şi de-am privi o clipă înapoi Să mai stârnim aceleaşi începuturi Ne mor încet suavele săruturi, Trădăm mereu. E viaţa un gunoi. Să ne priviţi în lumea de apoi - Mai cinici decât noaptea suntem noi.

te ascunzi

în cochilie liniştea se desface ca un fuior de linii curbe sub cheie păstrezi toate înscrisurile săpate în piele săruturile fură pe rând vocale – eu am plecat demult noaptea nu-i decât un hanorac pe care-l îmbrac încet când mă uiţi goală sub tâmpla albă a mansardei