muzici

1.suport cu privirea frumuseţea pustiului din mine oglinda asta nu minte se sparge adevărul în fiecare lob de argint de care atârnăm cuvintele e frumoasă proasta dracului un tartor se hlizeşte mărunţind uşor din buze i-am făcut-o de data asta porţile raiului doar un desen simplu într-o iluzie rotitoare prin mintea noastră

2. memorii fărâmiţate în secunde supuneri nefireşti un condamnat la viaţă strigă bucuria pe marginea unui drum se adânceşte golul în stânga inima frumoaso cum te zbaţi între lacrima unei iubiri otrăvite şi emoţia gândului că eşti să-ţi înflorească piatra în anotimpul de păcate întru îmbrăţişarea ei perenă

3 atât de simplu gestul scris în mine în puţinul care sunt nimicul capătă culoare curcubeu graţiat de la moarte vă jur pe onoarea mea ploaie tocată sub muzică sinistră de obişnuinţă
în preajma indecenţei florile mă îmbracă

4.mâna ta - recviem

tranchilizant?!

1. sub corzi frica mea se numeşte adânc imposibil să nu trec vocea înlăuntrului meu vine dintr-un ziar cu veşti bune pe care tocmai ce l-a aruncat băiatul cu bicicletă în faţa casei bătea vântul dinspre fluviu un pescăruş cu ochii tăi în cioc sinistră moarte sub ploaia căzută azi noapte nu ştiam de ce nu pot dormi

2. un pumn de pastile să-mi rezolve insomnia cişmigiul tău pierdut într-o vară când nichita n-a fost de ajuns pentru mânuirea pietrei vinovată plăsmuire să mă oprească în drumul spre atriul obosit de palpitaţii o uşă se închide alta se deschide puteai să tragi un oblon oricum nu se cunoaşte deseori e întuneric în inima ta

3.schimbi arunci înnozi verbe într-o imagine sepia femeile se ţin alături numai să nu le încurci cum faci de obicei cărţile se păstrează în bibliotecă banii în conturi într-un ciob de lună laşi un vârcolac - jocuri prin insomniile uneia dintre ele se spune c-o iubeşti dar ştii cum e gura lumii pământul n-o astupă

4.nu ai ce pierde sărăcindu-mi sufletul câştig - a lor va fi împărăţia - tu m-ai uitat demult

aţipit

bătrânul se întoarce
spre cuvântul
despletit în ochii mei
unde căutarea
nu moare
golul se umple de flori
fără braţe
cu parfum amărui
să ne amintească
de coşmaruri
trecute în nefiinţă

dormi?

fulgeră-mi nimicul

să-nvăţ că trecerea
capătă aripi
dacă mai cred în tine
în timp ce
stau înghesuită într-un melc -
nevorbitoare fiinţă
tihnă a dimineţilor
prefăcute viori
cu strune de iarbă
ascuţită de vânt

şi luminează-mi noaptea
când înfloresc stelele
ca să văd scara
ce urcă spre cer

undeva
pe cozi de comete sălbatice
ne vom da coate
iubitule
nu te preface că nu mă cunoşti...

nevăzătorii

călătoresc
prin mine
ca un sunet candriu
fugit de acasă
cu tălpile goale
prin puzderia
de stele
micul prinţ m-ar invidia
se-ntâmplă
să străluceşti
pe dinăuntru
iar asta îi împiedică
pe mulţi
să ştie cine eşti

intoxicaţie

1.mor în mine poeme neatinse mor - nişte furnici strivite în oraşul unde oamenii merg numai pe jos facem economie de gesturi şi bolborosim cuvinte numărăm cu sfială morţile din cartier încă unul încă una flori amestecate cu lacrimi la sfârşit de campanie pentru cine sunt eu? nu mă amesteca în ploile născătoare de curcubeie, deja e mult, acasă e un fel de buncăr nu mai vin ăştia odată cu bomba măcar să ştim că ne aflăm în treabă cu ceva

2.mănânc puţin ceasul regurgitează prea multe secunde înfulecate din viaţa mea aleg să-mi port fricile ca o cămilă beduinul se pare că mai avem de mers prin pustiu o lună, două, trei, asta dacă nu bate vântul niciodată nu ştii de unde bate vântul să fiu invizibilă ca o iubire din jurnalul tău de adolescent ce bine că eşti ceva mai încolo

3.trebuie. impersonal trebuie. aia spunea ar fi bine, mi-ar plăcea, se poate să... nu mă mai includ ca operaţie a mulţimii sunt diferenţă – ce e în una nu e în cealaltă, ochii tăi să vadă luna tresare în porţiunea mea de stabilitate EŞTI VEI FI alb sărutul de ziuă îşi primeşte binecuvântarea e duminică aicea plouă de rupe

4. tu-mi spui nu mai plânge e târziu...

spontan

strig
aerul doare sub
un avort de sunete
nu mi-a garantat
nimeni că iubirea mea
o să reziste

se mai fabrică oxigen?

personal

am plecat

sub ploaia de peşti
îmi tremură apele
tulburi
vii
nehotărâte
fără tihnă
sună personal
ştiu
mereu personal

se întind năvoade

prea multă linişte
în barca unde îţi hrăneşti pescăruşii

niciodată nu ştiu la ce să mă aştept
când spui „te iubesc”...

trase(e

gândesc în dezordine

nicio noţiune geometrică
nu mă poate cuprinde
la naiba cu poeme izvorâte din sfere
cu triunghiuri în care
lehamitea de noi e la ea acasă
nu sunt o albină de hexagon
iar într-un cerc punctele se volatilizează
precum o iluzie răzvrătită

respir o matematică
în care pântecul nu se măsoară
în centimetri
ci în săruturi scăpate haotic
din dorinţă
poate aceeaşi dorinţă
lăsată în mansarda plină de fluturi

dincolo de ferestre lumina îşi cere scuze
pentru invazii
lăsându-mă să renasc
punct