Exerciţiu... cu destinatar 104 -pe scaunul electric...

Moto:
"eşti frumoasă când râzi de mine, când mă dispreţuieşti şi asta pentru că tu eşti viaţa mea, maria, dar eu, eu sunt moartea ta"
marius aldea

1.sunt un consumator, e în trend, produsele tale cu marcă scoase la vânzare, câtă agitaţie în culise, ai pus atâtea aţe marionetelor, încât nu ştii dacă-ţi ajung degetele, s-a pierdut un portofel, strigă casiera la microfon, eu ştiu că s-a pierdut o iubire, pe scenă un clovn prost se împiedică în cuvinte, i le împrumutăm noi, cunoaştem arhitectura zâmbetului şi-l scoatem din rahat, în fond are nevoie să-şi câştige pâinea de toate zilele.

2.iubeam un om cal, n-avea colivie, doar un grajd pe care eu îl credeam de poveste.

3. mă scuipă luna, avortează... o pasăre albă, tembelă, rătăcirea e un soi de haină pe care o îmbracă să zboare de colo, eşti frumos când mă minţi, când îmi strigi te iubesc cu aceeaşi plăcere cu care m-ai arunca de la etajul zece, o iubire nu moare de două ori, plângi mocnit, scriu pe moment, mă inspiră aerul ăsta plin de putregai, vecina varvara spunea să le dăm foc lemnelor putrede, tu zâmbeşti, niciodată n-ai fost mai frumos ca acum.

4.cumpăr trenuri, cumpăr gări, să dispară nebunia asta cu strigăte, stimaţi călători urcaţi în vagoane, de parcă toţi am fi călători prin vieţile altora, caut o eşarfă, nu fac dragoste legată la ochi, mă îmbrac frumos, execuţiile nu se derulează între orele 8.oo-14.00, atunci trec batalioane de păsări...mult zgomot pentru nimic, de la shakespeare mi s-a tras totul.

Exerciţiu... cu destinatar 103 - mansarda cu fluturi albi, fluturi negri

ţi-aş spune că eu locuiesc la mansarda
unde au înnebunit fluturii
de prea multă iarnă şi poate nu m-aş teme de ei
dacă aş şti că toate cuvintele
n-ar fi călcate în picioare de oamenii cai
veniţi să-mi ucidă fluturii
fluturii mei albi, fluturii mei negri, iubitule
ţi-aş spune că-n ochii luminii
am strecurat toate cântecele
ca un deţinut sortit
să nu facă altceva decât să te asculte
îndelung răbdător şi cu atâta dragoste
încât până şi oamenii cai s-ar îndura
 şi-ar îngenunchea
măcar pentru o clipă
cât să respire în pace
 fluturii mei albi, fluturii mei negri, iubitule
ţi-aş spune că-n mansarda cu fluturi
doarme un poet
însă oamenii cai ştiu cum e să curme somnul
şi-atunci singura soluţie
e să-mi ucid eu fluturii albi, fluturii negri, iubitule

Exerciţiu... cu destinatar 102 - doamna T.

Moto:
îţi spun eu, e trist să fii poet, mi-a zis şi mie cineva…
marius aldea

1.toamna vine cu rapidul, ai ghicit nu mai sunt curse pe dunăre, candva zâmbeam pe chei mângâindu-ţi cu privirea haina aia de marinar posomorât, ce departe era dragostea; uite, ar fi trebuit să-mi spui atunci că nu poţi trăi fără mine, mă cheamă căpitanul, mi-ai zis şi eu număram valurile care mi se izbeau de timpan, un clopot se juca în ochii trecătorilor, ăia clipeau ca manechinele, număram gene şi le transformam în sălcii asta până să mă apuci de mână... cât aşteptasem; gara fluvială e închisă, au scos la licititaţie toţi melcii de pe alee, nimic nu se mai poate face.

2.mai târziu ai trecut prin mine

3.în ziar scrie că e toamnă, mulţi spun că nu plouă, în cameră doar scrisorile se mai joacă de-a baba-oarba, nu ţin ochii închişi când te privesc, ţi-am luat numele pentru o viaţă, e ca fata morgana – toţi ştiu de ea, dar nimeni n-o atinge, îi las să vorbească, nu mai sunt umbre pe dunăre, le-au strivit macaralele.

4.poştaşul vine rar, niciodată nu-l întreb de ce o face, strâng fiecare sunet coborât pe chei, balerina din cutiuţa muzicală e reumatică, cică de la vreme ni se întâmplă, dac-ai fi mai aproape am scoate şurubelniţele, pe alea nu le-a pus nimeni în vânzare, doar valorile mai au loc pe piaţă, nu mai am bluza albă, dar sunt la fel de frumoasă cum mă ştii.

Exerciţiu... cu destinatar 101-dureri simple

poate că-i mai bine să mă închid -
să pun un plasture galben
peste rana urâtă în care
ochii mei cântă recviemuri
pentru toate morţile petrecute pe rând
niciodată întâmplător
pentru că-n fiecare iubire născută
 vine o vreme când scrii apusuri
vine o vreme când îngenunchezi
privindu-ţi răsăriturile
şi asta ca să pleci liniştit mai departe
cu toate că mările astea din mine
vor fi mereu pline de zbucium

poate că-i mai bine să nu mă locuieşti
n-am încăpea amândoi într-o garsonieră
unde în loc de mobile găseşti doar emoţii
 bolnave de alzheimer
cu buze uscate de atâtea cuvinte rostite la rând
ca-ntr-un lung şir de penitenţe

poate că-i mai bine să las în palmele tale
doar cochilia unui melc
plecat mult prea devreme într-o lume
absconsă unde dragostea e doar un pergament
aşezat înintea celorlaţi drept exemplu...

mă doare copilul din mine
mă doare femeia cusută la ochi
mă doare omul care-şi umple azi plămânii de neputinţă

Exerciţiu... cu destinatar 100 -tu strigi, eu închid ochii...

din întâmplare, azi
doi fluturi mi-au invadat ochii
unul era alb
unul era negru

acum nu ştiu cu ce ochi să te mai privesc

Exerciţiu... cu destinatar 98 - angoasă marină...

Un fir prelins din mine lăsasem într-o scoică
şi-un val ce retezase avântul tău trufaş
pe coama apei, poate, un gust uscat de frică
ce mă făcuse iară să-ţi fiu doar un hăitaş...

un scâncet de furtună, corăbier pe stele
un amalgam de lacrimi în ochiul de brocart
pe bolta nespuzită buchet de peruzele
nedezlegat de taine, amarul să-mi împart

un sunet care umblă, de-i orb chiar din născare
lăsasem în canaturi de vânt încătuşat
tu nu aveai nici milă, nici dor, nici alinare
eram un joc de carte, eram un pas trişat

iar mâna ce-l făcuse, atunci, prea norocoasă
m-a strâns în pumnul rece, nimic n-a mai iertat
pe buza apei stinse avea ca să descoasă
o perlă sidefie din colier purtat....

Exerciţiu... cu destinatar 97 - poem pentru ochiul ne)adormit...

Ascunde-n pleoapa mea durere arsă -
Un fum într-un poem neterminat
Şi joacă-i ochiului aceeaşi farsă -
Oglinzi pierdute-n faldul suspinat.

Aruncă-i peste irişi toamnă lungă
Şi miere zăvorâtă-n fagur stins,
Luminii din ferestre să-i ajungă
Tot galbenul din rugul neaprins.

Stârneşte-i vântul dincolo de ape,
În cercuri - volbura cu pasul frânt,
Nu vor mai fi prigorii să ne-ngroape
Nici chipul, nici bucata de veşmânt.

Şi prinde-i poezia-n amintire
Aşa încât, pe scut, în depărtări
Să se deschidă-o carte de citire
Fără tristeţi şi fără amputări...

Exerciţiu cu destinatar 96- grafie

caligrafiat în mine,
scrisul trecerilor tale se topeşte
sub ceaţa unei dimineţi de septembrie

îmi curge Dunărea prin vene, iubitule
şi-n cerneala ei verzuie
se nasc ierburi -
emoţii aţipite-n somn cu noi
ca-n fiecare seară când ne luăm rămas bun
de parcă peregrini am fi
peste toate zidurile oraşului adormit

îmbrăţişez linii
mă lovesc de borduri de asfalt
şi gust durerea unei nopţi pe care mă străduiesc
s-o interpretez ca un violonist
aşezat la colţul străzii
unde-am lăsat fluturii noştri albi, fluturii noştri negri

Exerciţiu cu destinatar 95 - la curtea regelui...

la curtea regelui e linişte
ăştia fac săpături pentru metrou
au încurcat orăşelul meu de provincie
cu o moscova nu crede în lacrimi
 - era o simplă ţeavă de canalizare
dimineaţa asta m-a prins fără tine
fără ploaie pe tabla de şah
mă împinge din spate un nebun
pătrunde în oase teama
şi tu mănânci piersici pe malul Dunării
port în mine strigătul bufniţei
nu şi imaginea ei
pricipiile au urme de tălpi
lumea e că o bucată de stofă cadrilată
din care ne confecţionăm aparenţe
pentru toamnă e frig
şi la curtea regelui e linişte...