Exerciţiu fără destinatar 15 - semne

nu-ţi mai aud poveştile
şi asta mă opreşte să zbor,
neliniştea merge prin ierburi
şi se-nsoţeşte de vântul
întrebărilor mele

te caut în ochii de rouă ai dimineţii
şi-mi dau seama că nu bucuria
îţi odihneşte-n privire,
ci lacrima unui vis neîmplinit
izvorât din căutare

nu-ţi pot lăsa gândurile mele
te-aş împovăra,
iar iubirea ta n-ar mai putea să se înalţe
până dincolo de zarea
acoperită de semne

Exerciţiu... cu destinatar 2 - târziu

Ţie...
Nu mă cunoşti. În urna mării pasul
Eu l-am lăsat - albastru să îţi fiu,
Să pui în albatroşi de sare glasul,
Să strige undei că mi-ai fost târziu.

Nu mă cunoşti. Mirării nu-i ascunde
C-am rătăcit prin sud îndepărtat,
Că-i întrebam pe toţi să-mi spună unde
Te-aş mai găsi - păcatul meu iertat.

Nu mă cunoşti. În toamna ruginie
Ucis-am păsări fără să te ştiu,
Doar frunzele-au rămas şi nostalgie
Şi sufletul ce-ţi devenea pustiu.

Acuma plângi şi arsă ni-i cărarea
De-atâtea căutări, de-atâta frig,
Când iernile-au uitat în noi chemarea
Nu pot decât să-ţi spun: Iarăşi te strig...

Exerciţiu cu destinatar 1-Balustrada

Ţie...
mai vreau o balustradă
şi-un pahar de vin
să nu mă tem c-ar putea să cadă
- când voi sorbi o-nghiţitură -
femeia care sunt
un pic de verde
şi cântec de birdie năucă
să uit de gips
abia aruncat de pe sufletul
fracturat de trecerea lor
mai vreau o balustradă
să te ţin de mână crezând
că vei umple golul din ei dacă-ţi arunci
la întâmplare inima
să scriu pe fier cu delicateţea mea
de femeie
punând rugina în genunchi
când ploile ne acoperă ochii
mai vreau o balustradă
în picioare să ne ridicăm
de-acolo să-nălţăm strigătul
când gâtul nostru nu va mai putea
să respire de nepăsarea lor
sus, vom fi libere să spunem
pentru noi duminica abia acum începe
şi-atunci ne va fi mereu sărbătoare...

Exerciţiu... fără destinatar 14 - punct

de sub obloane
mă scurg către tine
rotundă
ca o boabă de strugure
coaptă în lumina
unui noiembrie hoinar

de m-ar biciui vântul
şi n-aş simţi durerea pe care o încerc
lovindu-ţi buzele
însetatule

tu nu bei otrăvuri
lumea-n care mă pierd e verde
o cumpănă mă anunţă
că toate fântânile au secat

cu câtă bucurie
şuvoiul ne-mblânzit ţi s-a cuminţit în palme


rămân un punct evaporat sub o privire

Exerciţiu... fără destinatar 13 - interior

nu-mi aduc aminte
să te fi atins

poate jumătate din mine
ţi-ar fi fost de ajuns
să arunci pe şevalet

culoarea ţi-ar fi zâmbit
şi-atunci
singurătatea ta s-ar fi făcut curcubeu
să ne lege
oricâte distanţe ne-ar fi exilat dragostea
oricâte norduri ne-ar fi îngheţat zâmbetul

nu-mi aduc aminte
să te fi privit
ştiu doar că-ţi culegeam aerul
în timp ce minele neîncrederii
explodau pe câmpul dintre noi

şi te-aş fi vrut pas
şi te-aş fi vrut mângâiere
şi te-aş fi vrut grai
şi te-aş fi vrut ochi deschis înlăuntrul meu

să mă ştii aşa cum ţi-aş fi fost -
fir de gând prelins pe buze
şi-o ultimă vocală agăţată în colţul unei mirări...

În preajma ta...

În preajma ta e linişte şi doare,
Din candelabre a căzut lumina,
Se-ndreaptă spre pământ în chip de floare -
Când aripi reci ne poartă-n lume vina.

La pieptul tău izvoarele îngheaţă,
Sub cioburi de iubire stă uitarea
Se încropeşte-n noi un fel de ceaţă
Ce-mparte în felii de alb cărarea.

Uităm mirări, uităm de absoluturi,
Ne risipim în viscole bolnave,
Suntem făcuţi din amăgiri de luturi
Ca să sfârşim precum nişte epave.

Desculţi vom fi când apa-nvolburată
Ne va lua-n vârtejuri de-agonie,
Desculţi vom fi şi moartea scelerată
Ne va cânta sub cruci o simfonie.

În preajma ta e linişte şi doare,
Târziul se desprinde – nălucire,
Presară-n irişii firavi candoare
Zbătându-se în pleoape – strălucire.

Exerciţiu... fără destinatar 12 - cuvintele

urăsc timpul când strig
fără să cunosc vreun ecou în apropierea
neliniştii mele

e semn că existenţele multora
trec precum umbrele

 atunci mă îndrept cu faţa spre mine
şi încerc să mă cunosc
să-i pun întrebări femeii din oglindă
s-o caut
s-o regăsesc- amforă cu parfum de vechime

prind în palme un zâmbet şters
ca ochii unei ploi risipite
prin ierburi
şi mă-ntreb câtă iarnă să-i fi strecurat destinul
de este aşa de rece acum?

dac-aş mai avea un pic de răbdare
dac-aş mai avea un pic de putere
să-i înfloresc în omăt irişi
şi să-i îmbrac toamna cu glas de păsări

urăsc timpul când strig
fără să văd urme
sădesc în trecerile mele câte o întâmplare
şi-mi opresc pentru suflet cuvintele

ale tale când vor veni?

Exerciţiu... fără destinatar 11- uzura

trăim aceleaşi iubiri de uzură

tu mă vrei doar a ta
fără să ştii că toţi
au rupt bucăţi de carne din mine

ca vulturii s-au rotit
şi trăznet au căzut
arzând şi oase, şi piele, şi inimă

câteodată
mă-ntreb ce mai bate acolo
înăuntru
ca o toacă de lemn într-o pădure singură

e dorinţa copilului
de a se reîntoarce
de a regăsi câmpul cu florile
câmpul cu ninsorile
câmpul legat la ochi cu fâşii de curcubeie
şi tresărirea

tresărirea aceea pe care
am avut-o când mi-ai spus că pot striga
te iubesc fără să-mi fie teamă

azi doar ecoul mă ţine de mână
şi-o altă iubire
îmi vorbeşte şoptit
de teamă să nu fug prea departe...

Exerciţiu... fără destinatar 10 - sfera

când îmi vine să plâng
privesc în direcţia aceea
unde simt că mâinile tale
m-ar putea atinge ca o boare
plutind în ceaţa dimineţii

îmi fug păsările
mi se curbează toate înălţimile
şi simt nevoia să mă-nchid într-o sferă

în fond tu mă ştii o lacrimă
eu cred că-s o perlă
tu mă ştii un picur de apă
eu mă văd pământ în universul tău - singurul
pe care ai putea să păşeşti acum
deşi ţi-e teamă
deşi ai pleca fără să te mai uiţi în urmă


cel puţin o clipă
atât cât să mă sorbi
atât cât să-ţi odihnesc pe buze un sărut

când îmi vine să plâng
scriu la nesfârşit cuvintele
fără să mutilez sensuri
poate rugându-le în genunchi
să mi te-aducă aici
pe pământ, atât cât mai e vreme
atât cât piatra
ştie a se cuibări în ochii florii de colţ
fără să o rănească...