Vulnerabilitate

plecarea ta naște umbre
 le prind de umeri
 o mângâiere vorbește
 așa îmi încălzesc ultima noapte fără tine

 când atingi răsăritul zilei ce vine
 să mă întrebi
 dacă firele roșii sunt macii
 trimiși să te întâmpine
 ori numai retine de crini
 orbi fără putere și singuri

 unii ar spune că plâng icoane

 mă întreb cum ar fi să-ți zâmbesc
 în puterea unei depărtări care doare
 mă întreb cum ai înțelege
 fragilitatea mea
 când eu o numesc simplu - vulnerabilitate

De construit, de ruinat...

Acum nu timpul
 vina acoperită cu fluturi
 stampă în palme
 deschise numai să primească

  oglinda ei înflorind în cioburi
 sticlă sângerează
 doi copaci se iubesc
 într-unul eu - femeia transparentă

 adâncită în tine
 caut vântul
 surogat în furtuna mea de închipuiri

 gol
 fără haină te simt
 te împart cu o ploaie
 mă ascunzi într-un cuvânt nicio pasăre
 nu se îneacă

 un cântec se scutură de praf
 tălpile aspre au obosit
 în glasul meu își face cuib încă o tăcere

 Dumnezeu scutură vorbe
 eu le găsesc locul și cred

Silueta

Moto:
,,Ce frumos m-ai zvârlit, ce frumos...,,
Mihu Dragomir -  Încă o primăvară

 Pe un mugur prăfos, de un galben apus
 M-ai pictat într-o zi  - ochi de cer descompus,
 Te priveam răsfățat, mi-erai clipă-n răspuns,
 Eu vlăstarul amar, de iubire străpuns.

 Temelii construind, jocul meu interzis
 Săruta un obraz într-un gest contrazis
 Și-un parfum de culori răsfira în potir,
 Să-ți aducă în dar, în răvaș - repentir.

 Ce frumos m-ai zvârlit, ce frumos ți-am rămas
 În aprinsul sărut, magul tău pătimaș
 Ce-ți ghicea în ghioc, pe un ram înverzit
 Când o ploaie cânta într-un dor slobozit.

Fluide... noi

Priviri lichide, adâncite-n spaţii
Se-ncolăcesc în pietrele fierbinţi,
Uitând de fantezie şi de graţii,
De clipele când ne simţeam cuminţi.

Tuşesc puhoaiele în burţi de stâncă
Şi pacea se răsfiră-n clocot larg,
Mustesc nelinişti, teama ni-i adâncă,
De tâmple mii de sunete se sparg.

Pătrunde-n sânge oarba viitură,
Tu mă cunoşti, te-am aşteptat mereu.
Amestecăm vocalele cu ură,
Apoi iubim sălbatic. Nu ni-i greu.

Ne înroşim şi-n abur de plăcere
Spre vale curgem iute, în şuvoi,
Din cratere, în geamăt de durere,
Zvâcneşte-n spasme ultimul convoi.

Apoi pe valul magmei întărite
Aprindem felinare-ntr-un iacint -
Sunt fluturii din visuri făurite...
Eu te-am iubit şi ieri... azi nu dezmint.

Doar a noastră...

Și mi se face seară, și mi se face frig
Îmi este dor de ape, cui aș putea să strig?
Cum aș putea s-adun în matca mea de gânduri
Atâtea întâmplări nespuse printre rânduri?

Îmi este-așa târziu și-mi tremură mătăsuri,
Furtuna de cuvânt nu ține cont de păsuri
Adesea-mi răvășește trecutul plin de noi,
Îmi bântuie tristețea cu pași străini și goi.

Și oare să te-ntreb în dimineți neclare
Pe unde-am părăsit vechi semne de mirare?
Sărutului - ce porți i-am colorat în taină
Și fulgilor de nea de ce le-am luat o iarnă?

Mai bine înflorind în nopți mărgăritare
Din ceruri să culeg legendele stelare,
Și-n ele să înalț o dragoste sihastră
Să zboare-n infinit ca pasărea măiastră.

Și tu și eu știam că este doar a noastră...

Un clovn, zâmbind...amar

Iubind arena, dincolo de măști,

Eu am zâmbit ca ploaia în lumină,

Nu mi-am imaginat că mă urăști

În fond, n-aveam în suflet nicio vină.



Ieșeam timid, aplauzele vii

Umpleau cupola circului îndată,

Sub reflectoare spectatorii - mii

Nu oboseau să râdă înc-o dată.



Veneau aici, urale aruncând

Într-o casacada-a chipurilor strâmbe,

Eram așa de trist, însă, uitând,

Rostogoleam o lacrimă în tumbe.



Aveam poveri, dar le-nfundam ades

În buzunar, la piept, unde o floare

Găsea că-i locul inimii ales

Să poarte-n ea iubirea care doare.



Tu m-ai știut. Cupolele visau.

Ca toți circarii, eu purtam un suflet,

Chiar dacă apele în ochi valsau,

Eu tot zâmbeam cu pauze-n răsuflet.



Azi voi pleca. E circu-acum închis,

Sub masca mea e multă-ngrijorare...

În fața ta lăsa-voi drum deschis,

Îmi iau de mână clovnii. Scriu... UITARE.

Birdie 19 - Avem suflet, poftă bună...

M-aş hrăni.

Mi-e al dracului de foame, Birdie!
Atâţia viermi cu haine de paradă
ca-n primăvara asta chiar n-am mai văzut.
În ierburi stau ca la ei acasă,
îi ţin buruienile în braţe
şi le suflă-n ureche numai de bine.


Ziceai de fluturi?
Cum să le smulg eu aripile, nebuno?
Prefer să-i privesc -
se ating în aer, se iubesc
şi eu uit de foame...
cu dragostea nu-i de glumit, ce naiba?!


M-aş hrăni.
În sufletul meu e destul.
Ce dacă nu-i mai pasă?
Când va veni acasă, o să-şi pună pofta-n cui.
Cu paralele lui poate să-şi cumpere orice...


S-a adus peşte la Leonida?
Asta ziceai?

Actual

Nestingherită, ploia mea te-mbracă,
E-aşa uşoară-n aer şi te doare
Că n-o mai simţi, că nu o vezi cum moare
Când apele spre tine îşi dezbracă.

Ţi-a dăruit căderi fragile-n şoapte,
Un mugur viu şi cânt de violină,
Poeme spuse vara, în surdină,
Şi guri de foc pe cerul stins de noapte.

În pas alert, călăuzindu-ţi drumul,
Te-a răcorit în arşiţa păgână,
Te-a încântat şi te-a luat de mână,
Din floare albă răsfirând parfumul.

Acum e frig, o ploaie rece-n oase
Aşterne pânze peste-ntreaga lume,
Tu n-o mai ştii şi n-o mai strigi pe nume,
Păstrezi în vers doar rimele tăioase.

Aşa e dat, în hume, ne-mblânzită,
s-ajungă ea - de îngeri nepăzită...

...mai sunt viața ta?

de data asta
nu te voi sili să-mi răspunzi
ajungă zilei grija de mâine
afirmai
umbletul meu pe un trup asudat
urlet în stepa însingurării
și un colț strălucind gata să înșface


nu-mi spune că poți vorbi oricum
cuvinte înșirate cântăresc pe un taler
minciuna
scot la vânzare imagini
vistieria unei minți e goală
când credeai că poți iubi te-au sărăcit
profitând en-grosse


numai bucata mea de dragoste
se scutură de praf moare de sete
urcă munții din ploaie se adapă
și în fulger se îmbracă


sunt mulți mărăcini
pe margini flori tu cauți grădina și
eu nu știu să îți mai fiu
m-au vândut pe niscaiva parale
și tu-mi repeți
nu face doi bani viața asta...



mai sunt viața ta?