Osânda

În iarna mea a nins cu maci râzând,
Petale stinse în durere mată,
În iarna mea - o floare surâzând -
Nu va mai fi iubire niciodată...

Potop de roşu veacul mi-a trimis,
Ninsori ce-n geana mea vor plânge iară
Şi curgeri nisipoase-n compromis
Când mugurii cerşesc o primăvară.

Îmi fură vremea-nchipuit stindard
Sălbatic vifor iarna mă-mpresoară
Rămân în tină simplul ei bastard
Şi-aştept osânda-n calea mea să moară...

Un aer...

Voiam ca dimineaţa în frunze să-mi rostească
Ce n-am putut uita atât amar de vreme,
Voiam ca moartea-n loc să nu mă mai oprească
Să nu mă tem de alb, de ploaie, de blesteme.

Voiam ca rătăcirea-ţi să odihnească zbor,
Aripa mea brodată să-ţi încunune-un pas,
Voiam descânt în arbori deplin să mă cobor -
În rădăcini uitate un zâmbet de pripas.

Dar m-am temut de stihii, de mute vindecări,
De ascuţişul vorbei ce-mi stăruia în gând
Prefer întunecimea duioasei amânări -
Un aer de romanţă în ochii mei plângând...

Nu uita!

Îmi voi stinge plânsul în ruptura nopții
Răsfirând amarul pe unde-am trecut ,
Voi striga acolo, chiar în fața porții
Despre fericirea-n care-am petrecut!

Îmi voi pune pasul chiar sub bolta lunii
Revărsând lumina-n florile din zori
Şi-mi vor râde-n faţă până şi nebunii
C-am crezut în stele, c-am crezut în bori.

În năframa zilei îmi voi strânge plânsul,
Voi lăsa iubire-n aripe de nori...
Oare cui să-i pese că în noi apusul
Va-neca în sânge zboruri de cocori?

Voi păstra în cercuri ape îngheţate,
Iar printre petale palide culori
Când înspre uitare umbrele-s plecate
Nu uita, iubite, viaţa să-mi dobori...

A(tipic)

Peste mine ninge ca un dor cărunt,

Strada e pustie, pașii - singulari,

Pulberi se strecoară într-un vis mărunt

Frământat în taină de goruni stelari.



Gheața e albastră, timpul risipit,

Din răceală iernii am ciobit crâmpei,

Cu iubiri de taină l-am împodobit -

Mistuire-n lavă ca-ntr-un vechi Pompei.



Peste luturi ninge dintr-un felinar

Cu lumina albă, neînchipuit

Se prelinge-o rază pe un cărpinar

Și-l sărută-n taină, cum am bănuit.



Geme-n toate vântul, labirinturi pier,

Nu mă știe nimeni sub povara grea,

Pregătesc poeme pentr-un nou prier,

Voi surâde bolții, când mă va avea.



Floare albă-n spații, strop de viață crud,

Picur mut de ploaie-n margine de drum,

Nufăr ce coboară-n aripă de sud -

Să învioreze trupul tău din scrum.

Imens de-albastru

Prea mult albastru-mi stă sub pleoapă,
Prea multă iarnă mă cuprinde,
În zodii semnele-s de apă
Și-n matca lor viața se-ntinde

Prea mult amar în mine urcă
În capilare plumbuite,
Când sensuri stranii se bifurcă,
Mă regăsesc în teci golite.

Prea multe ghețuri în oglindă,
În nuferii ce ne sfidează
De fiere viscerele-abundă,
Iar oasele ne limitează.

Iar de-am să las îmbrățișarea
În chinul orei ostenite,
Cu-verde umple-mi toată zarea
Ce suflă-n gânduri pietruite.

Să-mbrac în strigăt o iubire
Lipsită de o masca fadă,
Mister în ochi de-nvăluire,
Cu sunet stins într-o baladă.

Terminus

Iarna mușcă iarba vremii,
Eu mă risipesc alene
Țipă greierii, boemii,
Printre verzile dughene.

Ceața iar mi se strecoară
Printre argintii paftale,
Lasă-n urmă o povară -
Ploaie simplă de petale.

Plânge-n hohot dimineața
Coasa iernii când mă taie,
Se ascunde-n alb fâneața,
Plansu-mi e doar o zbătaie.

Și în risipirea-mi fadă
Plâng cocorii duși de vânturi,
Glasul lor, în alboradă,
Sub ferestre-nalță cânturi.

Mă despoaie de iubire
Iarnă asta nălucită,
Nu e rost de prohibire -
Beau mereu licori-ispită.

Răs(plată)

N-am strâns în mână niciun as

am atârnat pe-un contrabas,

n-am luat în brațe cărți de joc,

ci fluturi fără de noroc…



planate zboruri pe divan,

lumini în cercuri pe tavan

și viață scurtă de o zi

eu le-am primit din miazăzi



sărut în ir de trandafir,

dulcețuri mov pe zarafir,

piele-mbrăcată-n catifea

lucind în iriși de cafea



se sting lumini în asfințit

în ochiul serii cumințit,

pe sticle fluturi fulguiesc

și-n zborul lor eu amețesc



le gust din moarte galben pal,

le dau surâsul meu oval,

privesc blajin spre abajur..

se simte-n aer doar sperjur

Contraste

În tine iarbă, în mine scrum,
În noi povară şi praf de drum,
În tine cântec, în mine iad,
În ei privire şi flori ce cad.

În tine vară, în mine ierni,
Solare gânduri de-ar fi s-aşterni
Şi galben trudă-n roade sfinte,
În tine dor şi necuvinte.

În mine ceară din lumânări,
Cuvinte goale şi amânări
Şi focul stins, acum, sub pleoape
Departe eu şi tu aproape.

Să-mi scrii în iarna tulburată
Să fiu ce ţi-am mai fost odată...

Amărui

În sălbăticia florii de colț

carnea-i zăpada

pe care ochii tăi adânci

o mușcă în setea înfrigurării,

apoi se-mbracă în pleoape de cer,

să adoarmă în iatacuri



nu-mi cere să mă desprind

de stâncă,

dezrădăcinările macină frumusețea

și obosesc iubirea…

atinge-mă în treacăt,

descheie pe ascuns rochii mătăsoase

și învață să asculți cântecul înălțimii



de acolo moartea e doar o cireașă

amăruie

care nu se coace niciodată...