Filă

O să construiesc poduri,
apele să nu strige când tălpile
aprind mersul pe unde
în ideea că oamenii sunt dumnezei

o să arunc privirea plină de dragoste,
să leg maluri
nesurpate de pendule
când timpul îşi trimite furtunile
în ostroavele pline de gânduri

numai rădăcinile mele
vor şti cum se cuprinde pământul
în lanţuri,
fără ca noroaiele
să-ţi inunde privirea

o să alung iernile
într-un coş plin cu mere,
când pe malul apei
iarna-mi va striga că s-au rupt poduri
şi vâslaşii vor turna
în potire de basm
cuvinte furate din gura peştilor...

Salcie

Sunt ca o salcie
cu tălpile pierdute în maluri
unde valul
caută mângâiere
în sărutul pământului

apele-mi sunt
vistierii
pentru toate tristeţile,
numai peştii descifrează plânsul
şi ploile-mi sărută gândurile
văduve

uneori le împrietenesc
în simţiri
sidefii cum scoicile călătoare
pe drum de nisip,
să le fac părtaşe trecerilor
de secunde

sunt ca o salcie

sărut vântul şi-mi scutur uitarea
în toamne,
pribegind în poveşti
fără final,
pentru că ştiu flutura
visul în eşarfa oricărei ierni
ce mă cuprinde...

Porţelanuri

Vitas pocelui de oxford21

Ştiu că-n tăcere
semnele sunt bucăţi de gheaţă -
broderii în mintea mea
departe de orice vifor
ori scâncet de iarnă

numai cumpăna mă adoarme
pe un ghizd unde nămolul n-ajunge
când caii îşi aştern frunţile
să se roage
apoi rămân statui
fără aripi –
îngeri prezenţi în absenţa
ninsorii

amprente pe alb -
din sticlă se nasc iar iluzii
şi-n timp ce somnul
ca un segment dureros
mă cuprinde,
un singur fluture traversează poduri
în tăcere... doar un semn de gheaţă.

Pânze

Când solzii de lumină se desprind,
În cergi de brumă toamna mă-nfăşoară,
M-alungă în tristeţea unui grind,
Iar apele din plânsetu-mi strecoară.

Îmi scârţâie devreme în auz
Izvoare de-ntuneric indecise,
Un strigăt din cohortă, cam difuz,
Aruncă-n ierburi arse ştiri concise.

Corăbii neplecate pe un drum,
Gazete unde viaţa ne coboară
Se scriu pe sive pânze ca un fum ,
Apoi se pierd în glasuri de chitară.

Şi-n cântecul risipei adăpat
Ne varsă timpul gust de moarte rece...
Când înspre ochi de iarnă am scăpat,
Închidem porţi şi-i spunem doar să plece.

Trecători

Ce depărtare oare doare
când niciun ram nu ne mai simte,
când ruga maicii noastre sfinte
se pierde-n margine de boare?


Pe unde-s îngerii de ceară
şi ce lumină-i primeneşte?
Când pacea zilei oboseşte,
aripa lor iar ne-nfioară.


Şi-n care colţ uitat de lume
plâng crucile peste cenuşă?
Se-nchide-n urma noastră-o uşă
lăsând în slove-un simplu nume.


Tu, Doamne, pus-ai adevăruri
în viaţa noastră rostuite,
pe fir de aţă rânduite,
până urcăm scara spre ceruri.


Iar dacă treapta înspre Tine
Se frânge-n gură de păcate,
Din darul tău, Doamne, împarte,
Căci viaţa mea îţi aparţine.

Sărutul

Nu furasem sărutul lui Klimt...

poate voiam să mă îmbraci cu flori,
ca să-ţi lunec parfum adormit
pe dunele gândurilor
aşa de leneşe

tu să mă expui în salon,
printre arome de mosc,
irascibil şi timid să-ţi arunci înspre mine
privirea
şi-n solzide lumină
să-mi prinzi surâsul strecurat ca un duh
peste chip

de-aş fi furat sărutul lui Klimt...

să încremenesc în şofranuri,
fluid să te-mbrăţişez
până când măduva oaselor tale
se va umple
cu femeia ce-n mine-a trăit până-acum...

voi fura sărutul lui Klimt...

Alunecări

De geana toamnei se anină frunza,
Clipeşte-n argintii brocarturi
De brume tăvălite-n haturi,
Acolo unde bulgării-şi ţes pânza.

În cioburi de lumină moare zarea,
Apusuri dor şi nesfârşite
Alunecări se pierd, iubite,
Când pleoapa zilei gustă înserarea.

De-i vântul prea tăios în oase frânte,
Copacii nu-mi vor şti durerea,
Le voi păstra-n cuvânt părerea
Când rugile, de dor vor să-mi descânte.

Şi într-o vreme care-i prinsă-n neguri
Pun focurile-n cer să suie,
Păstrând în ochi de ferestruie
Iubirea-mi presărată-n albii muguri.

Amelly 13 Mirare

Oriunde ar fi lăsat culoare,
s-ar fi născut iris de stepă
galben ca o rază ieşită din minţi
când soarele gelos
o prinde puternic de mână

oriunde ar fi spart oglinzi,
s-ar fi născut dintr-un ciob
un vânt de vorbe,
tăios,
mestecând cu tărie pământul
aşternut piciorului de plug –
covor spre păşire îndelungă...

oriunde ar fi curs –
tăcere în malul cu săruturi,
ar fi devenit dâra de lumină
ce umezeşte cu ochii pietrele
şi-şi curbează trupul în izvoare

şi asta pentru că Amelly
e simpla mirare
pe care o poţi striga,
chiar de ceaţa pătrunde în secunde
precum coada de rândunică
în uvertura unei zile...

Cireş

În flori de cireş
lumina se face ninsoare
şi picură străluciri
pe care nicio ploaie
nu le poate ucide,
poate pentru că cireşii
cunosc taina rostogolirii-n răsărituri
unde braţe de arbori
tapisează
orizonturi goale


În flori de cireş
aromele devin păsări -
decor în evantaie de raze
smulse marelui Orbitor
de primăveri,
poate pentru că
fiecare zbor cuprinde
o înălţare spre nodul de lumină,
plutire în dansuri fragile
şi-n cele din urmă -
cădere.

În flori de cireş
sunetele se descompun
în chemare
şi-mbracă în alb moartea
fluturilor -
niciodată înţeleasă...