vineri, 29 aprilie 2011

Risipind granule de fericire...



Să te îmbăt cu fericire
Când cupa ochiului se-nchide,
În oglindirile-ţi limpide
Să răsădesc mereu iubire.

Să crească-n irişi violetul
Şi-amurgul să nu se desfacă,
În răsărit să se prefacă
Vibrând culoarea-n şevaletul

Pe care lumea ni-l arată
La cumpănă, între izvoare,
Unde iubirea e o floare
În iarba vieţii aruncată.

Să te îmbăt cu fericire
Când cupa visului răstoarnă
Blândeţe-n pasul tău de iarnă,
În alb punându-mi risipire...

joi, 28 aprilie 2011

Stivuire

În cuprinsurile semnelor mele
răsar atingeri
stivuind lumina
de parcă toate libelulele
şi-ar fi deschis aripile
în acelaşi timp
să treacă spre tine
fulguirea scânteietoare
şi umed să aştearnă
în pragul irişilor nesmălţuiţi
de uitare.
Să nu-mi uiţi crucea-n umbră
după ce voi fi uns-o cu încă o ploaie!

miercuri, 27 aprilie 2011

Lumini

Când aştepătările se cuibăresc în vitralii,
torn privirile
să te mângâie aşa cum
soarele atinge aure de sfinţi:

să nu mă-ntrebi cine sunt;
prinde lumina într-o sclipire
şi mărturiseşte-i adevăruri
cioplite-n stihuri
de care formele sunt străine.

Sub ploaia ta de cuvinte,
voi răsări bucurându-mă
că te-am atins
fără să-ţi ucid asfinţitul.

Zbor

Nu fluturii mei te vor hrăni,
ci zborul aninat de
caisul vechi
din curtea plină de ziduri surpate;
e colorat cu libertate
şi smuls din moarte preţ de o zi.
Atinge-l, aşa cum ai potrivi mătase
pe chip de fecioară
când obrazu-ţi surâde
şi iernile fug din privirea-i.
Şi strigă cocorii mai apoi,
să le presari zbor în plecare,
poate aşa
n-o să mă doară singura zi
în care fluturii mei
au atârnat în flori de cais plecarea.

marți, 26 aprilie 2011

Recunoştinţă




Ce bine-ar fi să-mi potriveşti lumină
Când viaţa-mi cere drum necontenit,
În labirint – atingere divină
Când sufletu-mi e trist şi ostenit.

Să mă despovărez de-atâtea lacrimi
Din existenţa unui efemer
Strigând la îngerii din lume : Daţi-mi
Puterea să privesc încă spre Cer.

Să nu pun la-ndoială iar credinţa
În jertfa Ta şi în al Tău destin,
Pe cruce aşezându-mi pocăinţa
Să îndulcesc amarul din pelin.

Să nu mă rătăcesc nicicum de Tine,
Un felinar ce-mi luminează iar ;
Eu ştiu că viaţa mea Îţi aparţine,
Iubirea mea de om Ţi-o las în dar.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Linişte sub acoperiş

De sub acoperiş
o pasăre bolnavă priveşte senin de ochi;
nu strigă,
nu plânge,
doar atinge cu văzul alte zboruri
mult prea înalte,
mult prea lungi
pe care le aşterne-n acolade
unde timpul se străduieşte să rezolve
ce-a mai rămas dintr-o dragoste veche.

Să nu crezi că pasărea-i măiastră!
În poveste
ea fură din curcubeu
culoare
şi-o lasă în chipuri de flori
menite să-ţi atingă palmele.
Doar tu ştii cum se culeg!


E linişte sub acoperiş,
dar nu se doarme.
În cuibul ei,
pasărea visează cu ochii deschişi
înălţarea într-un cântec
doar de tine ştiut !

“De ziua ta, te voi chema
În sufletul şi-n ochii mei... »


vineri, 22 aprilie 2011

Voi fi găsit!

Voi fi găsit destule cuvinte
pe care să le-mbrac în cocori,
să-ţi vină în primăvara ochilor
fâlfâind suflete ne-nţelese
pe care să le desparţi doar cu semn
de mână făcut.

Voi fi găsit patimi pe care să le îngrop
la rădăcina unui copac
unde să-ţi verşi plânsul,
când niciunul dintre noi nu va mai vorbi,
pentru că vor fi plecat cocorii demult
lăsând în urmă
doar o sfâşiere de glasuri.

Voi fi găsit paturi de iarbă
în care să moară suliţe de soare
otrăvit,
pentru că noi, noi doi,
n-am reuşit să ne privim în ochi
niciodată!

miercuri, 20 aprilie 2011

Conexe

„Există fiinţe pe care le asasinezi obligându-le să existe. Uneori, nu trebuie să li se permită oamenilor să fie vii, chiar dacă asta înseamnă să nu trăiască decât din mângâieri ţesute cu partea cea mai tăioasă a aerului.”
Martin Page-Libelula


Am şi-n gene buburuze
Prinse-n firele confuze
Şi, deşi mă-ncearcă zborul,
Nu-mi pot ridica toporul
Să retez lumina-n care
Libelula gustă zare.

Mi s-a poticnit în buză
Şi-a gemut ca o lehuză
Ce născuse, prin urmare,
Într-o lume sclipitoare,
Smalţ cu irizări albastre -
Curcubeu în pumni de astre.

O crezusem o zăludă;
Îmbrăcată-n verde fludă,
Mi s-a cuibărit aproape
De cortina prinsă-n pleoape,
Aruncând pe scenă,-n irişi,
Pofte pentru zece ibişi.

Şi-acum o privesc senină
Cum de ciocuri se anină,
Când se zbate-n game stranii;
Parcă-ar depăna citanii
Dintr-o carte învechită,
Scrisă-n piele de răchită.