Izvoare

acuarelă Willem Haenraets



















În umbrirea surâsului meu
a fost simplu să construieşti
încă un zid,
să-l înalţi din tăceri absurde
pentru mândrii nejustificate.

Şi norii se răzgândesc deseori
în dragostile lor
pentru pământuri aride,
nu-i aşa?

Îşi iau boccelele de albastru ,
încalţă pantofii grei de întuneric
şi sărută doar vântul turbat
uitând că îmbrăţişarea pământului
e dumnezeaiască
pentru fiece floare ce se naşte.

Îmi voi adânci gânduri
săpând fântâni
spre lumină de suflete;
cu siguranţă se vor găsi izvoare
care să-mi hrănească
setea de iubire.

Idee de zbor

Dac-ai să-mi iei aripile, jur, te voi ucide!
ţi-am spus.

Era dimineaţă şi-n gheaţă de zori
topeam întunericul nopţii,
lipindu-ne buzele într-un cântec.

Nu vei mai putea zbura, de mă omori !
mi-ai strigat,
apoi paşnic mi-ai atins degetele,
degetele cu care ţi-am scris pielea
într-un palimpsest
doar de mine ştiut.
(invizibil gest pentru ochii celor dinafară ).

Asta-nseamnă că mor prin tine,
iubitul meu,
continuând ce-am început cândva
când am învăţat să mă nasc,
să trăiesc,
să locuiesc în tine,
făcându-mi destinul leagăn
şi moartea un zbor etern!

Non primăvară

Isabele Mognaqui




















Azi voi minţi că nu-i lumină,
că pomii-n floare s-au vărsat,
că dorul meu e-o rădăcină
în care sevele-şi au pat.

Le las mereu să doarmă-n mine
cui pasă-acum de primăveri
de inconstanţe, de ruine,
de ploi cu muguri sub poveri?

Când în fântâni mai doarme apa
Şi-oglinzile s-au fărâmat,
Pădurii i se mişcă pleoapa
Pe ochi în verde înrămat.

În mine timpul nu-i odihnă,
Iar tu te-ai dus spre alte zări,
De-aceea sevele n-au tihnă,
Se-mbracă-n haine de pierzări.

Hrănesc aceeaşi amăgire,
Petale fluturate-n vânt
Sunt ploi din mine - o iubire
Ce-adapă sufletu-ţi - cuvânt.

Parazit

Ram de mesteacăn
sfere plutitoare
par globuri în bradul de Crăciun

pentr-un sărut
smulgem paraziţi
de sub ciocuri de corbi

iarna înghite
ultima noastră îmbrăţişare
unde-i secera de aur?
mai vreau doar un sărut...

Cântec pentru devenire

Sunt un întreg
în care părţile componente
se susţin
aşa :
ca-ntr-un cântec fabricat de clape,
ferm şi totodată suav ;

numai tu poţi pricepe muzica
ploile inerente vor mângâia
palma ce scrie poeme
unde vulturii se tocmesc cu piscurile
în dorinţa de-a săruta cerul.

Sunt un întreg -
simbioză-ntre dor şi suspin,
liant între copil şi femeie,
curat ca un april cuibărit în primăvară
mustind de frumuseţe.

Cântă-mă !
Şi-n privighetorile pieptului
pune un ochi deschis
să te pot privi înăuntru
până la cea din urmă stingere de cântec !

Semn scrijelit

Scrijelisem piatra
cu gândul s-o fac să sufere
aşa cum îmi tăiase şi ea din carne
atunci când o aruncaseră spre mine
din întuneric:
să nu le văd faţa,
să nu ştiu cine sunt;
le auzeam glasurile strigându-mi numele,
dar oare ei mă ştiau?
ştiau ce lumină poate înmuguri
acolo unde eu credeam
că nu mai este nimic?

Scrijelisem piatra
ca-ntr-o scriere barbară;
nicio cruce să nu-i stea la căpătâi!

Dor de talpa ta...

Când mi se face dor
de talpa ta,
dezbrac piatra de piele
şi o-mbrac
sunt povârniş abrupt
să nu poţi urca repede,
să-mi atingi ochii
strivindu-le irişii între degete
ca să-ţi rămână sub unghii
parfumul.



Când mi se face dor
de talpa ta,
rog drumul să se dea într-o parte,
să nu cunoşti semnele
- ochii de îngeri şi-au pierdut lumina -
şi-n fiecare colţ de piatră
las un strop de iubire
- far pentru îngerii cuibăriţi în tălpile tale
de care mi-e atât de dor...

Aproape

sursa foto Pixdaus.com

"Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene."

Primăvara- Nichita Stănescu


Nu pot să te cuprind
în palma-ntreagă,
eşti prea hulpavă şi îngrozitor de albă,
pe coapsă porţi un văl de murmur
şi-n păr de nor
parfum de nalbă.


Mi te doream în sânge
strecurată,
venin să-ţi sorb din cupele verzui,
strigam spre mugurii din ramuri,
mă înălţam pe vârfuri
şi crezui
c-am reuşit să te ating pe umăr,
dar n-am simţit
cum dintr-o dată
chiar lunecasem pe-o petală
în poala ierbii scuturată.


Tu-mi cânţi
şi-n struna-ţi de pădure
cu naiuri inserate-n pleoape
îmi zboară păsările care
mă fac să cred că-ţi sunt aproape.

Realitate

Artist:Gordon, Leon (Russian-American, 1889-1943)
Title:Elegant Man in Mirror

Argat

oglinzii din perete

voi fi în fiecare zi,

slujindu-i patima

şi crezul

de-a-mi arăta (orice ar fi)

ce sunt când nu mai sunt cu mine

şi ce eram deunăzi,

când iernile ştiau să ningă

şi nord,

şi blândul miazăzi.