să nu mă întrebi

ce pasăre mai pleacă din mine

sar nevrotic vocale
o gamă pierdută în piept
unde respiraţiile
îşi caută portativul potrivit
un bemol pe-o durere
un diez pe-o acceptare

uneori nu văd nimic
doar simt cerul
pe care-mi arunc nedumeririle
şi-atunci alte păsări
se desprind -
în preajma lor
doar întrebările stăruind
într-o enclavă a luminii
încă nelocuită

septembrie absurd

1.clocot de cuvinte sub frunze care nu mai știu să tacă din durere nasc forme îmbracă fiecare deget să mângâie lumina care mi-a rămas din tine opresc doar bizarerii mute strecurate lunecând pe fluviu ca simple păreri bezmetice cum păsările ce-și caută cuibul într-o iarnă când nu ne mai suntem decât săruturi abrazive abandonate într-o cetate veche

2.fluide răsărituri încrustate-n arbori ce-au uitat să se încline în dansul ceții când culoarea se rătăcise în dezertări neînțelese mă cauți mereu am ajuns iluzia unei ploi nu i se fură cerul mă împresoară din singurătate nu se face nimb

3.din pavaj piatra-mi râde haotic mai caut un loc pe pământ arene cu lei își aplaudă morții corupți de iubire se închid ochii în palmele desfăcute un poem se odihnește nu e singur strânge la piept femeia cu doi tatuat pe umăr sub o umbră de amiază adâncită în mansarda cu fluturi

4.și colind prin oglinzi...

zeţar minuţios,

mi-ai pus în palme toamna cu ploi trândave şi cu frunze moarte cu irosiri de brume împănate şi vechi arome adormite-n carte m-ai adunat în fiecare slovă sub un tipar de arbore prea şubred să mă ucizi încet când prea departe îţi sunt sub cerul înnorat şi putred azi nu-ţi mai sunt nici filă-ngălbenită şi nici condei cu vârf de inspiraţii sunt o consoană ce nu mai respiră deşi în juru-i saltă aclamaţii

nicio ploaie

nu-și lasă hainele pe mâna unui necunoscut “ea” caută pământul însetat și pomul uscat și frunza ce tremură în neliniștea unei nopți când uiți cuvintele în poala unui apus fățarnic pentru că ea știe rostul căderii oricâte ploi vremelnice te-ar atinge și nu-i potop și nu e amăgire și nu-i șuvoi și nu e despletire e doar un semn că dincolo de alte umbre va fi aceeași prelungire de cer în plămânii unui poet care (se) caută

nu mă sperie

mărul ce-și strânge pulpa sub coaja aurie și nici frunza îmbătrânită sub povara aramei mă tem de brume grele în gene și oameni cu inima de piatră de tristeți ascunse în cutiile de pudră ale clovnilor și de morți rătăcite în poala unui octombrie înfiat de frig copil al nimănui rătăcit pe drum înainte de a se naște

o pisică leneșă

tolănită pe covor - pielea ta locul unde plec deseori pentru safari chiar dacă leii sunt pe aproape întotdeauna am cu mine focul în ochi în palme în voce poate chiar eu sunt o felină cu aer de femeie neștiută un continent ce seamănă mai degrabă cu lipsa POEZIEI adevărate unde cuvântul e șarpe veninos într-un hățiș ce te prinde (ce-i drept, rareori, dar bine) lipită de tine cunosc limbile universului uit de turnul babel și aștept să-mi întinzi cu tandrețe cana cu vin și scorțișoară (s-au cules viile, iubitule e toamnă cu must nebun și regrete)

între patru pereți

noi janis joplin și echinocțiul de toamnă o noapte cântărită în timp ce numărăm meduze culese din apa unei așteptări fluviul nostru vărsat într-o mare albastră prin care vâslim fără țintă sau mersul pasiv printre spirale de fum când nu mai vedem nici măcar cine suntem eu vorbesc mult în timp ce-mi numeri în tăcere cu degetele coastele sunt o femeie cu gust de migdale sub un strat de marțipan - remediu pentru oboseala ta stranie într-o noapte cu noi janis joplin și-un echinocțiu de toamnă aproape consumat

toate

adunate în mine eu - o plantație de bumbac unde zăpezile își fac deseori casă așa îmi zboară vremea cum albul petrecut prin ochii celor care știu să potrivească mai apoi culorile din instinct adăugând la streașina mea păsări ce nu vor să mai plece nici tu nu vrei asta deși arunci în mine toamne astenice și primăveri ipohondre și greieri surzi și libelule înarmate cu solzi și dunări supărate pe malurile vechi și cai fugiți din mansardele aglomerate ale orașului toate adunate în nopți de septembrie cu lună amară și întrebări lipite de placenta unui seri în travaliu

e criză

aduceţi o inimă nouă să fie să astupăm cavernele cu zâmbete largi chiar dacă în cămările noastre păianjenii caută adăpost suntem mai singuri pe dinafară ori pe dinăuntru? strângem vise în puşculiţa rămasă din copilărie să le cheltuim pe o fărâmă de viaţă găsită întâmplător la ghereta din colţul străzii vânzătorule, umple-mi inima cu o viaţă nouă să muşc din ea cu poftă când voi arunca violent tristeţile în ghena cu amintiri...