petrece-mă

petrece-mă până dincolo de moleculă amestecurile noastre vor umbri camera și niciun cuvânt nu va tremura de teamă că l-am putea ucide ne plânge în sânge o mare ne cântă în vene o furtună n-ai niciun motiv să-mi arunci albul când mă aplec spre tine am fost doar o iarnă în care focurile mâncau din copacii bolnavi cu pofta de a face dragoste ca într-un sfârșit de lume

poți

înlocui nisipul cu o poveste a Șeherezadei mersul melcilor cu un poem scos din buzunar dimineața și toate nopțile tale cu strigăte de stele înnebunite de singurătate însă niciodată pielea șarpelui trecându-ți prin palme fiorul rece lepădare strigă mulțimea fără să știe că-n solzii aurii am lăsat lumina unei amieze fierbinți când pângărisem fereastra cu roiuri de fluturi (muritori pentru dragostea noastră)

Încredere

 la început
mi-ați spus că e liniște

că în rotunjimea pântecului
visele mele roșii se desfac în flori
pe care câmpul nu le mai încape
în iarba leneșă ca pe niște bănuți
adunați de un copil
după o zi de cerșit

îmi lăsasem trupul neînceput
să respire a libertate
fără să știu
că-n îngerii sloboziți voi arunca
păcatul

de aceea mă cert că
la început v-am crezut pe cuvânt

câteodată

pianistul tace

în nemișcare își uită cântecul
ca o lespede pe care Amelly o culege
să-și lase în ea toate cuvintele
abandonate
nimeni să nu le poată înțelege

îmbibate cu dureri
duc neputința pe tărâmul
unde vidul e la el acasă...

absență

absență din alfabet sar litere din viață pleacă întâmplările eu - una nepetrecută

să înveți

pe de rost plecarea din mine la final întrebările și niciun răspuns pe măsură pentru că fluviul îți va șterge în ascuns orice amintire nici pielea ei pergament pentru scrierile tale nici căpruiul privirii lance uitată printre trestii mâlul nepăsării îmbracă genunchii numai îmbrățișarea păstrează ceva din parfumul unei după amieze caniculare când poezia purta numele meu

deschide ochii

eu sunt aia cu melcii cu lebede negre irosite în apa deznădejdii înghit singurătatea mai bine decât teaca o sabie - mi se potrivește... să nu-mi vorbești despre compatibilități (am resurse neuronale împuținate) mereu sunt plecată iar ca să ne regăsim trebuie să-mi vopsesc franchețea cu nepăsare "doi elefanți se legănau" mie-mi spuneai că trec în șir indian în timp ce eu văd că e doar criză se țes numai pânze de păianjen - scrânciobul verii a amuțit

cum

să i te împotrivești zilei în care el vrea să facă dragoste și tu nu ești se tăvălește soarele dureri în pântecul plin de lumină (noi suntem sterpi) în pielea ei nu găsești îngeri tramvaiul ăsta bicisnic ne zguduie liniștea dimineții să te sufoci de singurătate poate fi benefic mai bine scriu prostii și-așa nu le citește nimeni (m-au sfătuit mulți să trec mai departe - pietrele se aruncă pe rând)

zăbrele

zăbrele peste somnul femeii pe umerii ei poverile capătă aripi - e o taină pe care mulți n-o înțeleg (în viduri noaptea buimacă împinge îngerii) prescura zămislirii pregătită în mâna magului - hrana ei de toate zilele e liberă să iubească mereu sub fragilitatea zilei din care ne înălțăm....