tipare

un culoar zodie fluture mort în lumină un punct doar tăceri semnul unui pas fără vină un glas nerăspuns și-ntrebări fără rost viața mea lunecări conjugare... "am fost"

imprecis

imprecis conturul meu te îmbracă (în catacombe se împrăștie fugarii) strigă lumina poate pentru că am ascuns fricile în fiecare ungher al ființei mele dincolo de săgeți va sta mereu otrava numai mâna vicleană va înmuia vârfuri în apa verde (...și cât mi-e de sete!!) soldat la datorie mă vei duce pe câmpul de luptă ca un semn pentru victoria luminii dincolo de toate întâmplările neîntâmplate...

simplu

stindard cu emoții fluturând în ultima noapte cu tine strigă piatra mâna caută locul  de unde s-a smuls floarea în furtună suntem amândoi vechi corăbieri nu ne sperie valul doar muzica ce se lasă din fulguirea aripii ne mai amintește că suntem încă pe mare restul e numai pedeapsa că ne-am cunoscut

tăcere

tija orei înflorind secunde lara știe cum se împart sunetele dincolo de așteptare eu - fir subțire de ceață într-un cub urma unei insule scufundată în dimineață, nu știe pe unde i-s arborii sfârtecați de vânt sete...

corp in crop

viața mea într-o sferă de lumină tu te încurci printre lampioane eu rămân floarea plutitoare pe ape liniștea e un decor unde piesa asta de teatru nu-și mai recunoaște actorii (dați jos măștile, dragii mei!) prinsă de val nu mai privesc punctele cardinale prea multă geografie ucide prea multă depărtare înfrigurată ne risipește prea mult din mine irosit în spatele atâtor cuvinte născute să înalțe o poezie coapsa moale a florii cântă fluviul nu descifreaza miracolul, iubitule el știe că orele sunt făcute să se lipească pe fiecare trecere ca o marcă în colțul unei lacrimi scrisă azi la plecarea ta

însingurat

însingurat îmi vei spune că locul meu e o sumă de linii și puncte prinse în menghină trece timpul prin scrâșnet de măsele lupii s-au dus în timp ce pavezi cu tăcere drumul spre poartă fluviul meu nu doarme, iubitule fluviul meu se zbate - fluture verde prins între maluri unde sălciile sunt mici șeherezade gata să-mi prindă în poveste cuvintele

m-ai șters

cu privirea - zbor pe o stampă unde cerul își căuta culoarea din ochii tăi să se adape din adânc să se înfiripe linia unde soarele e ca un soldat - mereu la datorie m-ai șters cu un pas - drum alungat până în depărtarea unde visurile nu mai sunt acasă pribege proiecții ecranate în singura noapte rămasă oare mai sunt?

stinge

sărutul pe umărul răsărit din necunoaștere umple ochii de ape să-mi potolesc setea când te privesc de parcă acum ar fi prima oară și-mi lasă brațele unde trupul se dizolvă ca mierea unui cuvânt rostit ușor și fără încetare

revino

să vezi cum vântul își lasă răsuflarea în brațe de arbori - o epopee de sunete niciodată citită pe deplin urcă și mângâie piatra - din lacrima ei se vor naște izvoare pentru setea călătorului neindestulat de iubire