vremuire

1.se rup cuvintele sub atele îşi găsesc liniştea nemişcate nespovedite stări cum le înţelege neantul apoi le combină în chipuri de întâmplare uneori absurdă chemare spre ceea ce ne arde sub scoarţă bate o inimă eşti pustiu s-o auzi copacii se pot ţine în braţe taina le tremură printre frunze vânt scuturat din norul cu păsări de noapte ţi-s ochii draga mea

2.din facere în prefacere trup de nufăr deschide-te femeie sub cupole de miresme în altare colindă vina cere mărturisire prin ploaie de linişte risipa se încarcerează în gânduri cât vei căuta în carnea asta păcătoasă drumul se află acolo unde viaţa vine c-o flamură în mână să numere stele în pielea ei tu iubeşte-o

3.noduri sârme ghimpate au schimbat lagăre cu zări unde vine furtuna bici de vorbe cu o lovitură cristale de gheaţă cântă frigul prin ea trece o iarnă cât veşnicia

4.şi e frig...

exod

1.cum umbli femeie să torni dragostea nu se vinde nu se cumpără poetul copac e prea scorojit să renască în aşchii şi-a pus cuvintele ţintă i-ai fost sub numele fals ploaia rămâne cu fluviul se joacă sare coarda un albatros şchiop îmi umple cu glasuri stinse malul se fărâmă în tine o trădare să bem strigă orbul nu vom mai simţi decât parfumul întunericului de moarte

2. nedăruită frumuseţe oprelişte adevărului prins în capcane vei străjui cu leandri casa în care te-au aruncat să înfloreşti cum te ştiu din timp fă-ţi timp cu umărul respiră mângâierea se caută în plin de gol un gest inventează-te ştii mereu cum răsare o iubire pe care o adormi în măduva oaselor tale

3. gâlceava lumii adorabilă piesă în mâna jucătorului pe dame nu miza nu ştii ce se iveşte încurcă lume prin gondole apele veneţiei mincinoase trec pragurile nimeni n-o să mai cânte

4. mor privighetorile, iubitule...

Mărturisire

Când ard la poarta nopţii felinare
Şi drumu-i cufundat în neclintire,
Desprins e zborul către nesfârşire -
Destin în simfonii ameţitoare

Aprinse rotunjimi, urne stelare
Cu voturi albe când e luna plină
S-or încărca de stihii în lumină,
De primăveri cu-arginturi în picioare.

Cosesc din gura cerului otava,
Iar inorogii îmi hrănesc uimirea
În râuri spovedite-am pus otrava
Sfinţind în moarte înc-o dat iubirea.

Reflecţii

O clipă ne desparte, fărâmă-mi este gândul, Oceanele de stele în noi s-au revărsat Desprinsă din atele, îşi va desface nodul O veche amintire – din timpul răposat. Mi te-ai desprins în goluri nălucă vie-a nopţii, Prin somnul neclintirii un talisman s-a rupt Şi-n vraja destrămată sub ceasurile sorţii Mai pâlpâie speranţa – un cânt neîntrerupt. Răsunătoare vorbe în plasa vieţuirii Vor umple universul în care ne-am născut, Să decoreze simplu cămările iubirii Cu anotimpuri calde în joc neprefăcut. Întinde mâna care m-a desenat în taină, Cuprinde-mi zborul sacru pe ceruri azvârlit Şi nu-ntreba vreodată sub care altă haină Supus îmi e destinul pe lemnul scrijelit.

o existenţă

1.e un exerciţiu de supravieţuire se numeşte respiraţie prin tine străvezie formă decupată din fluviul ce toarce timpul pe fuioare verzi alunec fir de viaţă deşirat prin matca întâmplării pietre întrebare sub tălpile pornite pe cale cum te unduieşti fire peste revolta adâncului se descompun forme în chipuri de iubire viitura ucide suflete 2.nuanţă petrecută prin ochiul minţii se prefigurează asaltul n-avem enola gay nici buncăre doar un păienjeniş de respiraţii prin care iluziile configurează traseul celui prins dus până în pragul capitulării gândul meu de-a te avea ca o fericire smulsă din ochii frunzei cu pântecul mângâiat de ploaie 3. faptele reîntoarcerea neschimbarea prin înălţare mă recunosc în cădere tâmpla mea sprijină lieduri din atâtea sunete am ales firescul 4 am fost...

patimă

1.un tremur subţire mă scutură din somnul meu coşmarul alunecă pe fruntea nopţii răsare teama iubitule rece ca ninsorile stinse pe coapsele ei când norii îşi fac harakiri onoarea mai presus de orice respir lipită de cochilia părăsită melcii şi-au luat lumea în cap 2.tac a frunză înrourată pielea mea colina unui sărut frumos alunecă pe mine buzele tale spun cuvinte oglinzi râde cerul în ele cu bucuria unui gest mărunt deschidem braţele de albastru ne umplem dimineţile cu albatroşi neprihăniţi în strigăte osul cuvântului se fărâmă cade pe ochii secundei praful orbim 3.pipăie pânza penelul ucis de culoare amurgul mi se zbate sub bănuiala trădării trapa se deschide cămaşa osânditei doar o batistă cu care se alintă fruntea uriaşule cum te hrăneşti cu frumuseţea morţii dobândite mai lasă în tăcere doar un semn de bun rămas 4.binecuvântează-mă..

firav

un ecou dezbrăcat de glasul ce tremură sub corzi de secunde ceasul şi-a pierdut arcuşul tu nu mă mai în(cânţi sub corola sângerie reîncarnarea se numeşte de fiecare dată amurg moartea mea se cuibăreşte în ochiul unei stele te privesc!

Împrumuturi

Oglindă-ngândurată e ziua liniştită Şi plouă peste fluviu, prin sălcii trece vântul Azi ţi-aş cădea în braţe cu-a gândului ispită, Dar nu m-ai înţelege când mi-ai primi cuvântul. M-ai potrivi prin ceaţă o albă ferestruie Tocmită de lumină să-ţi spună o poveste, Te-ai pierde-adânc în mine povară amăruie Ca valul ce ne moare iubind înalte creste. Apoi hrăniţi de ape, sub geana blândă-a zării Pe trepte de culoare vom prinde curcubeie Când tot albastrul rece va fi povara serii, Vom rătăci prin astre în trupuri de scânteie.

ne(adevăr

1.dacă nu cade în cel mai scurt timp luna va fi revendicată de toate spaimele mi se amestecă prin vene strigă pescăruşi flămânzi amară apropiere de mal unde nu sunt când îmi pleci galante vocale strigă din mine ies şerpii - molatice unduiri de lumină azi sunt caldă îmbrăţişare

2.mă acomodez repede printre umbre liniştea curge ca o dunăre plictisită lenevind pe nisipul fierbinte devine un viciu să te obişnuieşti cu starea asta împrăştiată pe fronturi adun cămăşile răniţilor concesii unui drum fără borne în fond totul devine o simplă normalitate de acceptat

3.îmi înverzeşte tâmpla de m-aş rătăci într-un ochi de pădure să-i fiu vântului ostrov
unde pasărea îşi varsă cântecele şi apa tremură sub coapsa unei delte întinerite de aşteptare

4.m-ai minţit...