Exerciţiu cu destinatar 133 - de plumb

Plămâni plini de plumb -
femeia respiră printre pietre
sedimentate în matca ei,
acolo unde se nasc pruncii,
acolo unde mor poemele,
acolo unde viaţa înfloreşte
ori se stinge
ca un foc vineţiu
ce uită să ardă iubind

şi ochi plini de cenuşiu -
nori pogorâţi în ochii ei
când furtunile nu îi mai dau pace.
 Să-şi poarte crucea!
strigă mulţimea
şi umărul să nu-i fie odihnit
cât piciorul îşi caută drumul pe pământ
se lungesc strigăte până la cer
vocale pline de plumb
din plămâni de plumb
rătăciţi în toracele ei plin de suferinţă

Exerciţiu... cu destinatar 132 - singurătate

“eu nu sunt trist, eu sunt doar singur între patru pereţi…”
neclar de lună- marius aldea
1.construiesc, mortarul meu de versuri caută o mistrie, o am, îmi lipseşte mâna, meşterul doarme în mine, l-am zidit înainte de a-mi fi lăsat ploaia să cureţe sângele din inimă, zeii beau votcă, nu mai coboară pe pământ, în pipa ta două fumuri se ţin în braţe, eu le spun siluete, tu mi le arăţi respiraţii, aduceri aminte din camera unde roşul acoperă ferestrele ce dau înspre fluviu, omul negru strânge resturile de mâini, săruturi, ochi, emoţii.

2. octombrie îmi vopseşte interiorul cu senzaţii

3. mă ai când nu te am, apartenenţa asta nu poate fi dizolvată, ziua mă aruncă printre neputinţe, deciziile sunt complicate, afişuri cu molii îmi atrag privirea, e muzica lor pretext pentru concert, dar am uitat că în singurătate intri dacă vrei, dacă te simţi în stare să nu primeşti, probabil câteva pietre vor încolţi în călcâiul aşteptării, tu spui ştiu, eu dărâm un zid şi recunosc: mă ştii mai bine decât mine

4.văduvite de nopţi, visele ar muri dacă noi nu le-am strânge în braţe, cuvintele se scaldă în utere unde sămânţa vorbei a fost potrivită, nimic nu se lasă la întâmplare, naştem iubiri şi hrănim copii abandonaţi în singurătate

Exerciţiu... cu destinatar 131 - de hârtie

Balerina de hârtie
se îndoaie.
Câte mâini vor să o rupă nimeni nu s-a întrebat,
o credeau zeiţa cu braţele de sălcii
cântând sub muzica apei -
un fel de piatră zâmbitoare
în care amuţiseră toate cuvintele...

 tu le spui vorbe,
eu sunt singurul vânt care le adună
pentru că nu vreau s-o ucid,
pentru că-n dansul ei – cerc
locuiesc puncte
zile cuibare pentru păsări abandonate sub cer
eeeeiiiiichihuai sunete risipite,
foiletoane de neputinţe stranii dincolo de zbor

balerina de hârtie
nescrisă
strânge majuscule pentru definiţii,
nu deschide niciun dicţionar
şi nu vorbeşte pe limba focului,
în ea arderile se numesc amurg
şi ploile sunt binecuvântarea pleoapei obosite

are propria ei credinţă
păstrată în albul hârtiei din care se vor naşte
într-o bună zi
stele albe

Exerciţiu cu destinatar 130 - ne(lipsită)

Alveolă -
dragostea mea respirând durerea
închisă...

n-ai cum să extirpi
imaginea femeii în care e încătuşat surâsul,
şi primăvara plină de floare
şi emoţia prinsă de geana unui răsărit
văzut cu ea de mână

din sânge ne luăm hrana, iubitule
niciun ţesut fără tine,
niciun lob fără mine,
niciun somn fără noi
strigătul meu înăbuşit sub frunza care doare
în dansul vineţiu ca o pierdere pe ape

nu vraja cuvintelor tale-mi rămâne,
nu coaja zilelor în care mă închid mă apasă,
nici bucăţile de hârtie
pe care mi-ai lăsat poeme nescrise
în arcuirea mea lumina se stinge
ca o ploaie ce-şi strânge bagajele
să lase loc unui alt soare
poate mai roşu decât sângele meu
poate mai rotund decât o secundă
poate mai galben decat fresiile ce-mi odihnesc
în braţele rămase întinse
ştiind că te-am primit mereu ca pe un dar
ştiutor de mine...

Exerciţiu cu destinatar 129 - despre graiul tăcerii...

Taci cu mine

în frânturi de spaţii -

geografii ambulante pe marginea străzii,

atâtea puncte cardinale

ne caută,

ne aşază...

noi ne smulgem locului din care nu mai suntem

decât simple tăceri,

confecţii de carne şi oase în trupuri

care nu ne mai aparţin.

Vindem ieftin visele în crematorii de gânduri -

să ardă tot ceea ce viaţa noastră

a mai păstrat

în buzunarele recunoştinţei faţă de cer.

Taci cu mine,

presărăm necuvintele albe,

strecurăm taine,

încrustăm atingeri în degetele

pe care a mirare le privim arar şi întrebător...

Exerciţiu... cu destinatar 128 - despre plecări...

a pleca înseamnă moarte
o vreme să mai stau
atât cât vor înflori salcâmii
să-şi picure alb
în neliniştea liniştilor mele

a pleca înseamnă dus
dus în mine fără să mă fi descoperit
dus în spaţii când treptele se topesc
fără să le fi aprins focuri sub gene

în toamna plecărilor
urlă câmpul de singurătate
lama se ascunde în ochii de brazdă
numai firele de vânt pustiesc lumea
de parcă ar vrea s-o cuprindă mereu în braţe
nefirească pornire...
 aud...
aud strigătul tău în caverne
şi mă-ntreb dacă a pleca nu poate să însemne
şi altceva...

Exerciţiu... cu destinatar 127 - infidelitate

Când ning în tine,
primăverile capătă nume de femeie, iubitule...
dragostea  – floare albă de cireş.
Eşti a mea? spui mângâindu-mi cu vocea
silabele pierdute în eter,
închid ochii
şi-mi las cântecul pe inul rătăcit în unde -
albastră apă ce curge
petrecându-ţi privirea
dincolo de noianul frunzelor călătoare.
Nu ştiam c-a venit toamna
lampioane chinezeşti ard în ramuri neîmbrăţişate
în roş de cireşe visezi,
în arămiu de frunze mă-mbrac,
hoţim aerul respirând la rând fiecare clipă împreună
şi nu-i cerem timpului
decât să-şi spovedească spiritul
iertându-ne că nu-i suntem fideli.

Exerciţiu cu destinatar 126 - floare-de-colţ

Scutur în lumina unei dimineţi
albastru
mă scriu pentru tine
ca o floare-de-colţ pe stânca unei însingurări
ninsoare peste ochii tăi blajini
pe care, închişi, îi sărut
a moarte frumoasă, iubitule

când somnul prelung
se ţese în jur,
noi facem dragoste
alunecă înspre mine cuvintele
cercei la urechi mi le prind
tu rostogoleşti altele şi altele
ca nişte păpădii -
semne de tremur luminos
înlăuntrul apelor mele

se unduie fluviul
şi strigă pescăruşii,
ne mor delfinii, însă le păstrăm sunetele
în pielea mea nisipul străluceşte
şi fiecare val de cuvinte îmi spală câte un păcat
primesc botezul lor
ca un pângărit de viaţă ce sunt.

Capricii 10 - periculos

poate fi periculos

ideea că apropirea te sperie
mă amuză uneori
ţinem feminitatea în fiole mici
ascunse  în întuneric
-se volatilizează lesne - spun mulţi
de sărbători un pic de taină
zilnic ceva obişnuit
în seara promisiunilor
ceva note de bergamote
la costumul tău singurul accesoriu  potrivit
unghiile mele roşii – proaspăt lăcuite
stă-n piele o singură întrebare
ca o egretă albă
sprijind liniştea apei

chiar poate fi periculos
să te apropii?