Capricii 7 - ştiu

că un întreg nu mă poate cuprinde
aşa cum nici eu -
sferă nu-ţi pot umple un cub
decât dacă mă risipesc
şi-atunci
cum pot lăsa clipei tortura
de a nu fi împlinită?

crede-mă pe cuvânt
când îţi spun
întregeşte-mă cu ce mi-ai rămas,
cu secunde îmbăiate în muzici
unde palmele vorbesc în şoaptă -
să nu sperie te iubesc-urile noastre

şi fă-te alb
să nu te văd înger
fulg
apă
nor
sau crin cu miros de moarte...

să nu ştiu când poposeşti -
emoţie răsfirată
pe colinele coapselor mele
înflorindu-mi livezi,
de parcă tot albul nevrut
l-ai fi pierdut sub strigăte
când îţi spun:
eşti nebun, iubitule...

Spuneai... dinainte de a te cunoaşte...

S-aşază bruma-n coate
privind peste podgorii,
se-ntreabă: se mai poate
să îmblânzim prigorii?

Gutuile îşi lasă
pe libelule zeama,
cad fluturi mari în plasă
şi ne apucă teama...

Ne biciuie o vreme
furtuna de cuvinte,
purtăm pe noi eczeme -
poeme-n vârf de dinte...

Şi tremurăm sub ploaia -
acustic îmbrăcată,
se rupe-n mine foaia...
tu m-ai iubit vreodată?

Capricii 6 - mă inventezi...

în pagină, sub rugina vocalelor -
abia spovedită
fluidă
ridicându-mi pe umeri
tot nesomnul păgânelor nopţi
când te-aveam
ca o străină


şi dacă n-am fi ştiut!
şi dacă n-am fi murit câte puţin!
şi dacă n-am fi nins în cuvinte
pământul!
şi dacă n-am fi numărat împreună plecările
surd
cu durerea atingerii în pumni
ca un soldat îmbrăţişându-şi arma
pentru a ucide

spui:
la nevoie
eu nu ştiu ce să mai cred
şi-ţi apar în cale
să opresc din căderea-i
zidul
sub care mă inventezi
cu plânsul meu împovărat de tine

încă îmi tremuri sub pleoapă...

Capricii 5 - hai...

să ne scriem...
răsuflarea ta străină pe spatele meu
ca un hoţ pândindu-mă pe stradă îngustă
unde pe o cochilie goală odihneşte
o brumă de sare

albă
mai albă decât iernile
părăsite în buzele tale fără cuvinte
fără ecou îmi era pasul

trecuse valul prin mine
rătăcisem verde pe insule -
femeie din atlantis
în jurul tău cântec - să mă înalţ
intonată încet
liră când se prind fluturii în corzi

arcuită

Capricii 4 / învaţă...

ochii să ningă
lumina în gheizere să se scalde
când scoarţele îmi lasă afară
omul şi carnea lui aburind
sub atingerea palmei

pune-i avalanşei nume de râu
şi mângâie pietrele
niciodată plecate din matcă
doar şlefuite de apa
 în care-mi botezi îngerii desculţi
să-mi fie ziua călăuză în nopţile tale siberiene

şi nu-mi îngrădi albul
în care toţi albatroşii
îşi scutură zborul
-         mâine s-ar putea să-ţi nasc
sub piele toate cuvintele
pe care ai fi vrut cândva să le auzi...

Capricii 3 -septembrie

tatuat în pielea mea arămie
ca un semn de toamnă
ucisă în septembrie
tocmai când frunza din mine
scutură verdele praf al ochilor tăi

tulbură-mi apele
tulbură-mi ploile mărunte
peste coastele tale să curg
şuvoi împlinit de viori adormite în cântec
şi-n glezne toarnă-mi
vârtejuri de vânt
s-ameţesc în cuibarul plin de nelinişti

ca un clinchet straniu
şi binecuvântat
când mă priveşti fără cuvinte
doar desenând linii şi puncte
rar
cu degetul pe mine
cum ai spus

apoi acoperă-mă cu toţi ochii
veniţi să mă despoaie de tine
când carne din carnea ta hrăneşte stele
flămânde

Capricii 2- peste limite

încep
să trec peste zvonuri
peste ochii femeilor tale
pieptănându-se îndelung
peste mătasea coapselor fluturând
alb ca un semn de pace
când minele negre îmi ticăie sub tălpi
ceasornice în pieptul meu
nins de tine, flămând

şi termin măsurând alizee
unde ochii bărbaţilor mei
se ciocnesc de păsări
păsări cu strigăt ascuţit
cu gheare înfipte în gheţurile tale
topindu-se pe rând sub săruturi

ale mele
dincolo de limite
dincolo de linii trasate cu degetul
pe umărul încolţind
în trecerea ta spre adâncuri

neliniştite
 umede
pline

ambivalenţă

Ne-ai fi putut iubi
libelule -
două
dacă scrâşnetul nopţii nu şi-ar fi lepădat
dinţii, toţi dinţii semănaţi în zăpadă,
să urle mugurii luminii
când ne stingem în zborul perlat
al dimineţilor nezidite.

Ne-ai fi putut atinge
pe suflet, pe geana degetelor care cântă
te cântă, poete,
de parcă tu ţi-ai pune coastele uscate
pe eşafodul iubirilor noastre
să ucidem, sfărâmând -
 praf alb dăruind ochiului aruncat în găvane
azi, şi mâine, şi poimâine, şi...

Ne-ai fi putut iubi
una singură în una,
blonda în costum albastru
purtând o josephine pe umăr să-i fie călăuză
până acolo unde poezia va uita să mai respire
pentru că-n tine, poetule
e tot aerul nostru...

Capricii 1 - dezintoxicare

în urma ta
umbra şi ochii
libelula te înveleşte cu străveziu

peste porţile închisorii
aripi
boala ta fără vindecare de mine
niciun fum în piept
arzi când în ceafă ţi se scutură săruturi

 tremuri
cum clopotele anunţă învieri
mestecăm frunze – două libelule nebune
dincolo de toamna asta înzorzonată

stilizezi surâsul
mereu în stânga
privilegiul inimii să bată
pentru cea care te învaţă să mergi înainte

delta ne aşteaptă
ne depunem unul în altul
torsade limpezi în gura unui cer care cască...