Exerciţiu... cu destinatar 98 - angoasă marină...

Un fir prelins din mine lăsasem într-o scoică
şi-un val ce retezase avântul tău trufaş
pe coama apei, poate, un gust uscat de frică
ce mă făcuse iară să-ţi fiu doar un hăitaş...

un scâncet de furtună, corăbier pe stele
un amalgam de lacrimi în ochiul de brocart
pe bolta nespuzită buchet de peruzele
nedezlegat de taine, amarul să-mi împart

un sunet care umblă, de-i orb chiar din născare
lăsasem în canaturi de vânt încătuşat
tu nu aveai nici milă, nici dor, nici alinare
eram un joc de carte, eram un pas trişat

iar mâna ce-l făcuse, atunci, prea norocoasă
m-a strâns în pumnul rece, nimic n-a mai iertat
pe buza apei stinse avea ca să descoasă
o perlă sidefie din colier purtat....

Exerciţiu... cu destinatar 97 - poem pentru ochiul ne)adormit...

Ascunde-n pleoapa mea durere arsă -
Un fum într-un poem neterminat
Şi joacă-i ochiului aceeaşi farsă -
Oglinzi pierdute-n faldul suspinat.

Aruncă-i peste irişi toamnă lungă
Şi miere zăvorâtă-n fagur stins,
Luminii din ferestre să-i ajungă
Tot galbenul din rugul neaprins.

Stârneşte-i vântul dincolo de ape,
În cercuri - volbura cu pasul frânt,
Nu vor mai fi prigorii să ne-ngroape
Nici chipul, nici bucata de veşmânt.

Şi prinde-i poezia-n amintire
Aşa încât, pe scut, în depărtări
Să se deschidă-o carte de citire
Fără tristeţi şi fără amputări...

Exerciţiu cu destinatar 96- grafie

caligrafiat în mine,
scrisul trecerilor tale se topeşte
sub ceaţa unei dimineţi de septembrie

îmi curge Dunărea prin vene, iubitule
şi-n cerneala ei verzuie
se nasc ierburi -
emoţii aţipite-n somn cu noi
ca-n fiecare seară când ne luăm rămas bun
de parcă peregrini am fi
peste toate zidurile oraşului adormit

îmbrăţişez linii
mă lovesc de borduri de asfalt
şi gust durerea unei nopţi pe care mă străduiesc
s-o interpretez ca un violonist
aşezat la colţul străzii
unde-am lăsat fluturii noştri albi, fluturii noştri negri

Exerciţiu cu destinatar 95 - la curtea regelui...

la curtea regelui e linişte
ăştia fac săpături pentru metrou
au încurcat orăşelul meu de provincie
cu o moscova nu crede în lacrimi
 - era o simplă ţeavă de canalizare
dimineaţa asta m-a prins fără tine
fără ploaie pe tabla de şah
mă împinge din spate un nebun
pătrunde în oase teama
şi tu mănânci piersici pe malul Dunării
port în mine strigătul bufniţei
nu şi imaginea ei
pricipiile au urme de tălpi
lumea e că o bucată de stofă cadrilată
din care ne confecţionăm aparenţe
pentru toamnă e frig
şi la curtea regelui e linişte...

Exerciţiu... cu destinatar 94- şi dincolo...

când vine timpul să scriu
mă gâdilă în ureche o muscă
e ca atunci când femeia
din cealaltă cameră
te anunţă că ziua s-a sfârşit
şi te cere
să fii al ei cum nu eşti al meu
niciodată
nu emit pretenţii
nu mai este mult
 vei păşi acolo unde umbrele
înghit fulgi de zăpadă
 iarna să le fie veşnică
în pleoapele umede
îmi spui că pleci
visez strada pe care calci
şi nu ştiu dacă e decembrie
ori îmi este frig
sunt un melc fără casă
rămân îndrăgostită de o cochilie
şi varul în care este zugrăvită
camera ta
dincolo este deja linişte
mâine vei fi doar al meu
şi asta pentru că nimic nu se-ntâmplă
până umbrele nu stau de vorbă
şi crucile ştiu...

flash 10

flori de cireş molii garnisite cu mătase
noaptea se ascunde în ochi de gheişă
abur de “rouă preţioasă lichidă”căutând mâini
cuprind ceaşca tremură porţelanul în zori
 gene lungi acoperă irişi sub evantaie dorm fluturi
e linişte în chashitsu se coboară pacea cum
anotimpul pluteşte în verdele ikebanei
respiraţii aproape de kakemono vânt în armonie
camellia sinensis caligrafii în care poezia respiră

Exerciţiu... cu destinatar 93 - numai tu...

puteai să spui
că-n evantaie se odihnesc păsări
păsări de hârtie cu glas moale
odihnit în palmele care lucrau origami

degete pierdute printre arbori
frunze adulmecând aroma toamnei
niciun vânt fără liră
niciun ascunziş fără sunet
 lumina înghite umbrele noastre

şi-n faţa oraşului obosit
aruncă toate glasurile
să urce pe ziduri unde cuvintele
devin paznici
pentru toate păsările noastre de hârtie, iubitule

doar atunci ecoul se adapă
din tremurul mâinilor tale
câutându-mă...

Exerciţiu cu destinatar 92 - epistole nescrise

Să-mi scrii epistole pe rouă,
s-alunece cuvinte-n  soare
când pasul tău plecat mă doare,
să nu-mi mai frâng fiinţa-n două,

s-o las întreagă printre ierburi -
târâş, că melcul prin livadă
pornit prin lume ca să vadă
cum se topesc statui în herburi,

cum socluri reci de piatră arsă
primesc în faţă bici de vânturi,
cum mâinile sădesc pământuri,
cum lacrimile-n van se varsă,

iar de-i uita mergând prin lume
iubirea care-n ploi se cerne,
să ceri zăpezilor eterne
să-mi curme drumul fără nume

să-mi lase roua în cristale
în iarna-mi plină de îngheţuri
când ochii mei se scurg în ceţuri
pe faldurile de vestale...

Exerciţiu cu destinatar 91 - cu nume de iubire...

Ai să afli încă o depărtare -
un curcubeu pe care îl îndrăgim amândoi,
dragostea ta înviorând toate dimineţile
în care mă-ntrebi de ce iubesc

nu ştiu la ce cote
nu ştiu în ce nuanţe
poate vioriu, poate sângeriu,
 poate prea mult ca să mă desprind
poate prea puţin ca să mă satur

de nebun, spui
când în siajele tale-mi petrec ore în şir
căutându-te

ancoră de gând înrămez în fiecare fereastră,
port aerul ajustat de fuga păsărilor
şi-mi chem iubirea-n tăcere
ocrotind melcii care-ţi poartă poemele
până acolo, sus... pe soclul visului meu, iubitule!