Exerciţiu... cu destinatar 29 -genunchiul

“Suflete, prund de păcate,
eşti nimic şi eşti de toate.”
Lucian Blaga

Genunchiul meu în lutul unei dureri
cum steaua pe aleea celebrităţilor -
inconfundabil de rotund

fac un sport pe care mulţi,
deşi îl cunosc, nu-l practică
şi asta pentru că nu-mi place să îmbătrânesc
nu-mi place să pun cute pe zâmbetul meu
lăsat pe geana unui pahar,
nu-mi place să stric mângâierea ochilor tăi
ascunşi în dosul ochelarilor cu ramă închisă la culoare

te privesc pe furiş -
tu nici nu ştii
cum număr speriată rotocoalele de fum
şi-mi dau seama că nu pot să trag timpul de păr
măcar un pic, să-l ciufulesc, pedepsindu-l
că mă-mbătrâneşte

stau în genunchi...
la ce bun aripa unui înger
când lutul îmi este aşa de aproape?

Exerciţiu... cu destinatar 28 - zbor amânat

Sunt pasărea care-ţi ciuguleşte cuvântul
din palme, iubitule!
Nu strânge pumnii,
m-ai lăsa fără hrană
şi nu ştii, chiar nu ştii
că mă doare al dracului de tare

gândeam că şabloanele
 n-ar trebui să deseneze
nimic între noi,
gândeam că toate culorile mele
vor fuziona cu ale tale
fără să fie nevoie de lacrimi

Mă-ntreb ce e de făcut?
Câmpul e plin de seminţe,
dar niciuna dintre ele nu seamnă
 cu vorbele tale

probabil
foamea asta de cuvinte mă va doborî
şi-atunci zborul meu va fi un simplu târâş
în fond lumea de Sus nu-i pentru cei ca mine...

Exerciţiu... cu destinatar 27 -mal

Călători -
drumul nostru început într-o zi de duminică
o conjuncţie
şi cuvinte care se legau suitor
tânjind să fie îmbrăţişate

ne lepădam de ele pe rând
cu teamă
cu surprindere

Ştii?
 Când am emoţii spun vrute şi nevrute,
devin faptul divers din gazetă...
Numai Dunărea ta m-a salvat
aruncându-şi trecerea
prin ochii mei,
prin palmele pline de sare,
prin pielea  înfiorată,
prin temerile mele sufocate de întrebări

unduirile ei mi-au netezit vocea
-şuieratul acela pe care doar tu l-ai observat
Mă alint, ţi-am spus -
şi fluviul îşi vedea mai departe de treabă
ca şi când eu aş fi fost
doar o pasăre care-i caută malul...

Exerciţiu cu destinatar 26 -concesiv

Cum să te hrăneşti cu stele
Când mâna vrăjitorului a scuturat tot cerul?

Şi tu, naiv, îl credeai Dumnezeu!

Poate-i mai bine aşa-
fără perseide tulburând căderea mea în goluri,
fără comete în cozile cărora
pot lăsa carnea
 să ardă ca într-un crematoriu demodat,
fără ursele -pline de florile nopţii -
trase  de caii noştri nebuni, iubitule...

-Lasă-i liberi, îţi spuneam
 fără să ştiu
că-n coamele lor se ascunde timpul

de atunci îl tot caut pe vrăjitor
să-i cer un blid cu praf de secunde
bun de semănat în pământul ochilor tăi -
să-mi surâzi când te voi vedea
chiar de-ar fi să fie pentru ultima oară...

Exerciţiu... cu destinatar 25 - cheiţa

Parcă am trecut pe aici...

aveai cerul strâns într-o cutie
răsuceai cheiţa
şi totul se-nvârtea

îţi zâmbeam de acolo,
de pe căluţul meu de lemn
colorat de bătrânul pictor -
venea în fiecare vară
 în parcul nostru de distracţii
să ne stivuiască zâmbetele
în cercuri largi, largi

era singur şi trist
doar acuarelele-i visau
în buza unui penel

sub ochii lui
cerul ieşea afară,
îşi chema păsările
şi vântul
care să ne-mpingă zmeiele cât mai sus,
iar noi, noi doi, iubitule,
ne prefăceam că pierdem cheiţa...

Exerciţiu cu destinatar 24 - cuib

Port cu mine
toate cuvintele tale
cum un soldat ţine în raniţă lucrurile
cele mai preţioase:
poza cu imaginea iubitei,
o scrisoare de acasă,
un sâmbure – caisele din livada bunicii
n-au ucis parfumul copilăriei
şi o inimă violet
da, o inimă violet
ca amurgul în care viaţa asta
mă aruncă în ultima vreme
spunându-mi
e mai bine să-ţi fie linişte, iubito!

Din când în când scot inima,
o rog să bată în faţa fotografiei,
îmi fac un avion din gândurile mamei
şi arunc sâmburele
să găsească un loc bun
unde să încolţească – un loc numit acasa mea
-Ce bine că ai un astfel de cuib! spuneai...

Cum pedepsim iubirea

Ca un bici
în pielea mea –zborul,
oraşul doarme pe tăciunii aprinşi ai verii...
departe - un aerodrom pustiu şi
zeci de ghemotoace de hârtie,
pumni încleştaţi
într-o aşteptare zadarnică

azi nu mai fabricăm avioane
nici nu omorâm libelule

azi facem ca iubirea să fie neînsemnată,
îi decupăm înaltul
şi-o legăm la stâlpul infamiei-
e rândul ei să fie pedepsită.

Ineficienţă

Nu-mi decupa toate cuvintele.
Un colaj nu rezolvă o absenţă
nici măcar a mea – stranie şi neînţeleasă
cum cerul nu poate fi peticit niciodată,
oricâte fisuri ai găsi în necredinţa sa.

Dă-le sensuri!
Cuprinde în ele frăgezimea florii
şi culoarea mierii de salcâm,
zgomotul câmpului şi spaima lavei
care va împietri
şi rânduieşte-le
în vârtej de vânt şi ochi de soare tulburat,
pentru că doar atunci
ploaia mai poate să vorbească...

Exerciţiu... cu destinatar 23 -matinală

O să-mi întind singurătatea
pe asfalt,
s-o calce în picioare trecătorii
care nu ştiu că şi distanţele scurte pot deveni lungi
când neputinţa
îţi desenează cătuşe la mâini

mă trezisem cu gândul să mut borna de kilometraj
de pe marginea drumului,
să te fac să uiţi  că saharele poposesc în noi doi
doar dacă le permitem,
mă trezisem cu gândul că-n dimineaţa asta
toate ceasurile vor face stop cardiac,
iar eu le voi resuscita
numai după ce sărutul tău
mi-ar fi poposit pe umăr, înflorind
şi asta pentru că încă mai avem nevoie de timp...
nu 100 de ani - spuneai
măcar vreo 50 să-mi ajungă,
să nu-mi crească noduri în palme şi nici mărăcini

tu nu mai ai nimic,
eu mă am încă pe mine
nu pot să-ţi împrumut nici mersul, nici ochii, nici braţele
pot doar să-ţi las răsuflarea pe frunte
spunând-ţi uşor că pentru orice alergător
vine o vreme când oboseşte...

să nu te sperii!
liniştea doare
tu eşti însă cel care poate înmuguri cântecul,
doar tu...