Exerciţiu... cu destinatar 22 - linii

Cad stele frăgezite-n răsărituri,
le-ntreb de-s roşii, ele-mi spun că ard
iubire nouă curge-n infinituri -
tu o aduni în forme de batard.

Nechează norii prin câmpia albă,
Iar soarele un vis a izvodit
poemele se scriu în flori de nalbă,
cuvintele - în versuri au rodit

O ploaie blestemată ne cuprinde,
sub streaşină de pleoapă încă plâng,
iar mângâierea mea în palma-ţi vinde
durerile ce-n linii se răsfrâng...

Exerciţiu... cu destinatar 21 - cu ochii închişi

Rămas de pază,
fluturele negru mă-ndeamnă
să trag noaptea
peste cuvinte,
peste ceea ce ţi-am spus până acum,
peste neputinţa melcului meu
de a-şi colora cochilia în albastru...

pe faleza pustie
pescăruşii nu-şi strigau iubirea
se certau doar
pentru scoici

mai încolo
un cal
să-i facă în ciudă lui Freud -
Horse Smiling nu era singur pe lume
doar ochii şi-i ţinea deseori închişi...

Capăt

Ar putea
să-ţi întoarcă spatele,
să te vadă urât şi neîndestulător
 ca în serile când cerul se înveleşte
trăgând de colţul pilotei -
să nu-ţi mai rămână ţie nicio stea

ar putea să te refuze
când îi ceri cu împrumut liniştea,
fără să ştii că lupii urlă în tine a disperare

 ar putea
să nu te împrumute cu ultimul bănuţ
lăsându-te dator pe vecie -
în fond băncile-şi recuperează în timp restanţele,

însă nimic din toate acestea
n-o pot opri
să te privească
atunci când te împiedici...

Exerciţiu cu destinatar 20 - disecţie

Zâmbesc, nebunule
zâmbesc atunci când mă gândesc
ce s-ar întâmpla dacă aş face disecţia unui înger
pe masa unei sincerităţi care poate să doară

caut o candelă,
arvunesc focul să pâlpâie,
spintec îngerul
şi-ncerc să-i ating interioarele,
deşi cunosc preţul fiecărei iluzii din viaţa mea -

e doar un motiv
să-mi explic frica de pace

poate că-n mine ar fi trebuit să caut,
poate culorile în care desenez oamenii
sunt doar ale mele
şi nu li se potrivesc nici îngerilor
nici demonilor care sălăşluiesc în ei

nu-mi curge sânge pe mâini -
îngerii au doar mătăsuri în glas
şi lumină în trup

umplu o cavitate imaginară
cu dragoste,
cos îngerul
şi culmea... îi ataşez aripa mea de hârtie,
aşa încât îl pot lăsa să zboare
alături de tine
pentru că de azi înainte
îmi încredinţez iubirii fiecare pas...

Exerciţiu... cu destinatar 19 - caleidoscop

N-am ştiut să adun toţi caii tăi de poveste, iubitule
i-am lăsat liberi pe coamele dealurilor
să urle în ei fuga,
 fuga aceea sălbatic de nebună
care te face să uiţi transpiraţia oraşului
şi îmbâcseala vieţii de zi cu zi...

şi eram fericită...
scuturam în copitele lor
dragostea pentru pământul din care se nasc
cele mai frumoase flori de câmp
şi le găteam pasul cu un ţărm pustiu
 unde să pot sta -
atunci cand voi şti să împart marea
şi bucata aceea de cer albastru presărată cu zbor

azi, te-nvelisem cu partea cea mai lungă de senin
să ţină de cald cât timp eşti departe de mine,
tu-mi trimiseseşi zeci de albatroşi
să mă sfătuiască -
singurătăţile au gust de sare
de aceea se  topesc în gura unor ploi...

Clar

Nu femeia ploilor ţi-a înrobit înaltul, poetule
cerul ei e cerul tău şi-al lor -
al celor care ştiu că pendularea asta
de sus în jos se numeşte viaţă -
un puzzle cu atâtea piese colorate

când te desprinzi de tină
se spune că te naşti,
când descoperi o iubire nouă
se spune că renaşti,
numai eu mor câte puţin când
pietrele mă-mbracă -
pietrele lor, poetule
aruncate fără să mă cunoască
fără să ştie că dragostea mea e nepreţuită

nu femeia ploilor ţi-a împletit secundele
ea nu ţi-a răpit timpul
şi nu te-a împiedicat să-ţi dăruieşti inorogii

ea ţi-a ascultat nopţile
şi ţi-a măsurat întunericul neştiind că-n lumea ta
un fluture nu-şi va găsi vreodată perechea...

mai ştii să desenezi?

Exerciţiu cu destinatar 18 - otrăvit de dragoste

în marea mea de iubire
nu înoată orice peşte, domnule
apa mea-i otrăvită de dragoste
în algele ei – ochii mai caută urmele palmelor tale
mi-alunecă apa
şi trupul mi-i sfâşiat de biciul valului
neîmblânzit - sărutu-i - îl gust în fiecare zi

în marea mea de iubire
corăbiile îşi strâng pânzele
când vântul neprielnic
le poposeşte-n privire
 şi pleacă

pleacă precum pescăruşii
care nu mai găsesc hrană
pleacă aşa cum vei pleca şi tu, iubitule, într-o bună zi
otrăvit de atâta dragoste...

Exerciţiu cu destinatar 17 - Şi eu...

Sub pălăria mea albă, de dantelă
privirea de ciută scrutează albastrul...

câte dorinţe se ascund printre ierburi
şi câte gânduri se mai răsucesc
 în pământul chinuit de arşiţă
al  Bărăganului îmbătrânit?

Singură, caută izvoarele -
poate aceleaşi izvoare unde buzele tale
însetate au cunoscut răcoarea ploilor,
ploile pe care le mângâi pe coamă
de teamă să nu le pierzi...

sub pălăria mea albă, de dantelă
un surâs ştie să înmugurească
târziu, însă atât de senin
atunci când glasul tău spune:
-Şi eu te iubesc...

Exerciţiu cu destinatar 16 - femeia gândului tău

Eşti femeia gândului meu, mi-ai spus,
iar eu mă gândeam că fraiera la toate defectele mele
la atelierele în care mulţi cred că, după ce te rănesc,
te pot lăsa pe mâna vreunui mecanic netot
ca să treacă mai apoi peste trei zile
să-şi ridice obiectul

în gând o femeie poate mângâia
fără să-i tremure mâinile,
fără să lase urme,
fără să fie nevoie să-şi găsească vorbele potrivite...
te poate privi în interioare
şi se poate cuibări lângă tine
chiar şi când nu eşti acasă
în camera unde poemele sunt singurii tăi prieteni
pentru că femeia aceea e ea însăşi o poezie

n-am să te întreb ce vezi când răsar în gândul tău -
simt că mi-ar atârna cuvintele precum pietrele de moară,
însă voi lăsa dâre mici de lumină să se verse în marea ta de iubire...