Actual

Nestingherită, ploia mea te-mbracă,
E-aşa uşoară-n aer şi te doare
Că n-o mai simţi, că nu o vezi cum moare
Când apele spre tine îşi dezbracă.

Ţi-a dăruit căderi fragile-n şoapte,
Un mugur viu şi cânt de violină,
Poeme spuse vara, în surdină,
Şi guri de foc pe cerul stins de noapte.

În pas alert, călăuzindu-ţi drumul,
Te-a răcorit în arşiţa păgână,
Te-a încântat şi te-a luat de mână,
Din floare albă răsfirând parfumul.

Acum e frig, o ploaie rece-n oase
Aşterne pânze peste-ntreaga lume,
Tu n-o mai ştii şi n-o mai strigi pe nume,
Păstrezi în vers doar rimele tăioase.

Aşa e dat, în hume, ne-mblânzită,
s-ajungă ea - de îngeri nepăzită...

...mai sunt viața ta?

de data asta
nu te voi sili să-mi răspunzi
ajungă zilei grija de mâine
afirmai
umbletul meu pe un trup asudat
urlet în stepa însingurării
și un colț strălucind gata să înșface


nu-mi spune că poți vorbi oricum
cuvinte înșirate cântăresc pe un taler
minciuna
scot la vânzare imagini
vistieria unei minți e goală
când credeai că poți iubi te-au sărăcit
profitând en-grosse


numai bucata mea de dragoste
se scutură de praf moare de sete
urcă munții din ploaie se adapă
și în fulger se îmbracă


sunt mulți mărăcini
pe margini flori tu cauți grădina și
eu nu știu să îți mai fiu
m-au vândut pe niscaiva parale
și tu-mi repeți
nu face doi bani viața asta...



mai sunt viața ta?

...

Eu am păstrat lumina Ta în palme
Și flori de iasomie-am inventat,
Să-mi lunece în alb ciuntit sudalme -
Poveste despre drumu-Ți întristat.

În urma mea am vrut să crească zile,
Să uit calvarul unde Te-au supus
Când maicile își plâng spre cer, umile,
Tristețile născute-ntr-un apus.

Golgota strigă sub povara serii,
Se scutură în moarte viața Ta,
Păstrez în mine marginea durerii
Mustind și astăzi, pentru-a arăta

Credința pusă mai presus de toate,
Iubirea pentru oameni și-adevăr
Când sfinții sunt așa puțini și, poate,
Prea multe eve ne-amăgesc c-un măr.

Cuvântul Tău se va păstra în Carte -
Vor ști de el și oameni fără glas,
Și orbi care în lume nu au parte
De ochii vieții-n care ne-ai rămas.

Fără contur

Castele sfărâmate, nisipu-i vânturat
De valuri abătute ce nu cunosc mirarea,
Rămâne drumu-n palmă, ades neconturat,
Se-acoperă de ape, neliniştit, cărarea.

Preschimbă-se-n uitare neţărmuritul zbor
Când albatrosul cade sfârşind în colţ de stâncă,
Se-aşază alge-n trepte - în verdele sobor
Şi frica se împarte în ochi de groapă-adâncă.

Priveşte-te în umbra ce născoceşte-un vis,
Colindă-mi nesfârşirea - furtună prinsă-n noduri
Şi lasă-mi rătăcirea pierdută în abis,
Trăieşte-n ape limpezi, fără-amăgiri sub poduri.

Sub umbletul furtunii

Lumina asfinţitului nătâng
Împrăştie mâhnire-n altă zare,
Ascult copacii rătăcită-n crâng,
Sub scoarţa lor - nescrisă cuvântare.

Din ochii mei ce născocesc scântei
Se-aprinde-un fulger, roşie văpaie,
Se zbate marea-n gurile de stei
Peste cuprinsuri năvăleşte-o ploaie.

Un praf nebun de stele-ngălbenind
Nisip uitat sub sticle, în clepsidre,
Durerea mea sub maluri şovăind
E prinsă-n încleştarea unor hidre.

Un ciot lăsat pe ţărmul albicios -
Ofrandă valului ce ne desparte
Va arde-ncet în lut sfărâmicios
Când amforele dorm în zid - departe.

...în neclintire

galbenă ca o scânteie
- ursitoare
vântul mângâie mătăsuri şi
cireşul a uitat să înflorească

îl podidiseră lacrimile
pe bunicul
când primăvara îi aruncase în moarte odorul

fuioare de alb în furca ei
aninată în colţul vechi al grindei
şi mâinile răsucind un fir
se terminase demult povestea

o cumpănă adormită
câteva fotografii şi ghizdul fântânii
în aşteptare
păsări venite să se adape
mai departe... o altă poveste şi tristeţi

culeg scânteia
o aşez pe pământul reavăn
şi-mi las amintirile să respire
în faţa unei cruci unde piatra mă doare
în neclintire...

Sper...

Pasul meu nu merge prin nisipuri
Glezna-i plină de poeme scrise
Pe oglinda ta văd zeci de chipuri;
Voi pleca şi-ţi las zilele ninse.

Din secunda ta-mi voi lua avutul -
Vorba rătăcită printre dune,
Ca să îmblânzesc adesea lutul
Ce-ţi cânta în vremurile bune.

Să nu cauţi iar braţul nervurii,
Nu mai sunt demult o frunză verde
Am furat din semnele gravurii
Cenuşiul ploii ce se pierde.

Sper ca să-ţi găseşti pe cerul serii
Steaua care-n veci să strălucească,
Să-ţi culeagă florile durerii,
Să te-aline apoi şi să iubească...

Birdie 18 - despre naivitate

mă iar au fript ăştia scrumbie
eu credeam că e ceaţă
şi planoarele noastre vor da de belea


într-o zi cineva m-a confundat cu un zmeu
se prefăcea că suflă
şi voia să mă-nalţ
Doamne mirosea a şliboviţă
cum era să-l cred pe cuvânt
când nu-şi împleticea degetele, ci doar limba

eu îi vorbeam păsăreşte
el îmi spunea că se răceşte vremea
i-a spus una de la meteo cu fusta scurtă
când se uita chiorâş la ea prin sticlă

l-am sfătuit să nu creadă
Dumnezeu udă gurile proştilor cu bârfe
şi pământul cu ploaie

încă miroase a scrumbie
numai eu visez peştişorul de aur

auzi Birdie fraierul ăsta e nou pe aici
zice că... şapte dintr-o dată
şi nebunul ăla spunea doar de trei

să mai crezi în oameni şi-n poveşti

hmmm!

Braille

sunt femeia care te face să tresari
de aceea
îţi las un poem
să-ţi obosească noaptea
cu întrebări chinuitoare ca lipitorile

în apa mea mâlul îmbracă glezne
tu-mi spui că nuferii nu-s de vânzare
trădătorii se-nghesuie
să scrie afişe în culori stridente
tocmai când poveştile s-au terminat

tocmesc un flaşnetar
apa murmură printre săbii
aseară te credeam războinic tu-mi spui
că a fost doar un zvon
trecuse un vânt printre sălcii
două ştiuci deschid gura nu clipesc
răpitorii atacă în linişte

rog flaşnetarul să plece
lipitorile nu mai dansează
poemul meu se scrie
când rochia albastră îmi dezgoleşte genunchii

vei învăţa să citeşti în Braille?