Ninge cu păsări, Amelly!
Zbor de lumină - ochii mei caută
trupul tău,
ploaie odihnind sub streşini
precum lacrimile mele pe obraz.
Le-aş opri acolo,
sub linii săpate de timp,
să-mi amintească
de nopţile
în care luna-mi lăsa pe frunze
acuarele,
iar eu mă umpleam de tine
gândind că o iluzie
nu-mi va strica niciodată,
atâta vreme cât simt că respir.
Ninge cu păsări, Amelly!
Numai zbor de-mprumut
nu există pentru clapele pianului
meu dezacordat,
unde mâinile-ţi fine lăsau parfum de frezii
şi vorbe tivite cu mângâiere.
Ninge cu păsări, Amelly,
şi-n ele moartea se-nalţă
încrustându-mi pe suflet zboruri
pe care n-am să le mai pot rosti niciodată...
marți, 10 ianuarie 2012
Epistolară
Scrisori ce stau ascunse sub zăpadă,
cuvinte care nu se recunosc,
un gol imens şi lacrima-dovadă
uitată în aromele de mosc.
Scrisori ce-ndeamnă marea să dispară,
să-şi ducă valul veşnic peregrin
în ochiul verii care îmi strecoară
mişcări de braţe, pas de balerin.
Scrisori în care zile pot să număr,
demonice idei ce mă cuprind,
cu slove încrustate pe un umăr
şi file-ngălbenite-abia plutind.
Scrisori în care moartea vegetală
mai lasă-un semn în lujer de priviri,
scrisori cu foc aprins de o vestală -
un templu-n care mi-au murit iubiri.
cuvinte care nu se recunosc,
un gol imens şi lacrima-dovadă
uitată în aromele de mosc.
Scrisori ce-ndeamnă marea să dispară,
să-şi ducă valul veşnic peregrin
în ochiul verii care îmi strecoară
mişcări de braţe, pas de balerin.
Scrisori în care zile pot să număr,
demonice idei ce mă cuprind,
cu slove încrustate pe un umăr
şi file-ngălbenite-abia plutind.
Scrisori în care moartea vegetală
mai lasă-un semn în lujer de priviri,
scrisori cu foc aprins de o vestală -
un templu-n care mi-au murit iubiri.
luni, 9 ianuarie 2012
Amelly 15 Sensuri
Hrană pentru cuvântul
din faşă, Amelly,
suflare prinzând în palme
strigătul dimineţii
şi sensuri -
precum hulubi aruncaţi
să strige
despre pacea lumii.
Nu te mai ştiu.
Ameţesc deasupra florii
şi-ţi caut culoarea
în silabe ancorate pe chei.
Mă doare liniştea
şi nicio piatră nu-mi opreşte pasul
când vele de iarbă
se ridică uşor
peste gleznele mele.
La margine de drum
un curcubeu îşi leagă şireturile...
plouase peste chipul tău, Amelly,
iar eu te căutam
în candoarea unui strop
rătăcindu-mi în palmă –
hrană pentru setea mea, iubito!
din faşă, Amelly,
suflare prinzând în palme
strigătul dimineţii
şi sensuri -
precum hulubi aruncaţi
să strige
despre pacea lumii.
Nu te mai ştiu.
Ameţesc deasupra florii
şi-ţi caut culoarea
în silabe ancorate pe chei.
Mă doare liniştea
şi nicio piatră nu-mi opreşte pasul
când vele de iarbă
se ridică uşor
peste gleznele mele.
La margine de drum
un curcubeu îşi leagă şireturile...
plouase peste chipul tău, Amelly,
iar eu te căutam
în candoarea unui strop
rătăcindu-mi în palmă –
hrană pentru setea mea, iubito!
Cerere
Rămâi cu bine-n scrinul negru
în filele mucegăite,
rămâi cum te-am ştiut – integru
rămâi în lumea ta, iubite.
Nimic nu-mi vindecă arsura
şi nimeni nu va înţelege
de ce preferă cianura
să îmi semneze înc-o lege.
M-am otrăvit iubind o lume
în căutare fără mărgini,
am osândit să plângă-un nume
în mii de versuri, zeci de pagini.
Cum să mai mângâi amintirea?
Cum să m-aşez pe-acelaşi umăr?
Cum să mai colorez iubirea
şi câte ploi să pot să număr?
Nu te voi căuta-n albume
şi nici în picurii de ceară,
mai bine, iarnă să-mi fărâme
cu sloiuri patimă amară.
Rămâi cu bine-n scrinul negru,
te voi lasă printre destine,
rămâi cum te-am ştiut – integru
şi-aruncă-mă în iad pe mine.
în filele mucegăite,
rămâi cum te-am ştiut – integru
rămâi în lumea ta, iubite.
Nimic nu-mi vindecă arsura
şi nimeni nu va înţelege
de ce preferă cianura
să îmi semneze înc-o lege.
M-am otrăvit iubind o lume
în căutare fără mărgini,
am osândit să plângă-un nume
în mii de versuri, zeci de pagini.
Cum să mai mângâi amintirea?
Cum să m-aşez pe-acelaşi umăr?
Cum să mai colorez iubirea
şi câte ploi să pot să număr?
Nu te voi căuta-n albume
şi nici în picurii de ceară,
mai bine, iarnă să-mi fărâme
cu sloiuri patimă amară.
Rămâi cu bine-n scrinul negru,
te voi lasă printre destine,
rămâi cum te-am ştiut – integru
şi-aruncă-mă în iad pe mine.
duminică, 8 ianuarie 2012
Temeri
Va crește-n mine doar tăcere
cu rădăcini de iarnă, lungi,
cu sânge negru prin artere
pulsând în spasme îndelungi.
Un alb ce n-o să te mai doară,
o hartă fără de hotar,
un straniu vis de primăvară,
fără culoare și vlăstar,
fără vreun mugur de iubire
cu teamă-n ochii mei de crengi,
cu frământare ce nu piere -
pe care nu poți s-o-nțelegi.
Va crește-n mine zbor de teamă
că n-am să pot să dăruiesc
nicicând o aripă ce cheamă,
nicicând destinul meu lumesc.
Tatiana Stepa- Doua Fantani-
Asculta mai multe audio diverse
cu rădăcini de iarnă, lungi,
cu sânge negru prin artere
pulsând în spasme îndelungi.
Un alb ce n-o să te mai doară,
o hartă fără de hotar,
un straniu vis de primăvară,
fără culoare și vlăstar,
fără vreun mugur de iubire
cu teamă-n ochii mei de crengi,
cu frământare ce nu piere -
pe care nu poți s-o-nțelegi.
Va crește-n mine zbor de teamă
că n-am să pot să dăruiesc
nicicând o aripă ce cheamă,
nicicând destinul meu lumesc.
Tatiana Stepa- Doua Fantani-
Asculta mai multe audio diverse
vineri, 6 ianuarie 2012
În seara asta...
În seara asta îngeri mor sub ceară
Veşmântul li se rupe-n arderi lungi
În seara asta vrut-ai să mă doară,
Spunându-mi: Scrie! Nu uita să plângi!
În seara asta fluturi stau să cadă
Printre sulfine adormite-n vis,
În seara asta rugile-s bravadă,
Iar zborul către cer e interzis.
În seara asta neguri mă colindă -
Pustiuri care lasă-n urmă fum,
Pun colţ de stea în ochiul de oglindă
Şi-ţi las tăceri în praful de pe drum.
Să-ţi povestească despre ploaia care
Te-nvăluia cu fiecare vers,
În seara asta scriu “Alunecare”
Şi-mi las condeiul rătăcit în mers...
Veşmântul li se rupe-n arderi lungi
În seara asta vrut-ai să mă doară,
Spunându-mi: Scrie! Nu uita să plângi!
În seara asta fluturi stau să cadă
Printre sulfine adormite-n vis,
În seara asta rugile-s bravadă,
Iar zborul către cer e interzis.
În seara asta neguri mă colindă -
Pustiuri care lasă-n urmă fum,
Pun colţ de stea în ochiul de oglindă
Şi-ţi las tăceri în praful de pe drum.
Să-ţi povestească despre ploaia care
Te-nvăluia cu fiecare vers,
În seara asta scriu “Alunecare”
Şi-mi las condeiul rătăcit în mers...
Melos
Opresc din frig doar tremurul de ierburi
Şi-mi pare vântul chiar o întâmplare
Când caut ochii verzi în ape tulburi,
De cercuri se desprind dintr-o mirare.
Spirale-n ceaţa unui gând feeric
Precum coloanele de fum în goluri
Se răsucesc în mine alegoric,
Apoi parfum strecoară-n alb de boluri.
Fantasme număra-vei într-o doară,
Vei recunoaşte chipu-mi în zăpadă
Când tot albastrul tău din călimară
Va presăra, nebun, iubiri – grămadă.
Şi-atunci voi scrie-n file vindecare,
Iar lutului în taine-i voi pătrunde,
Să nu-mi mai spui nicicând: “Atât mă doare
Când nu te ştiu aici şi-mi plâng secunde.”
miercuri, 4 ianuarie 2012
O pasăre şi-un cântec...
Arunc în tipare tot aerul iernii,
Mă suflă viforniţa timpului greu,
Vocale tocite pe marginea cărnii
Răsuflă în sânge şi-ntreabă mereu
În care iubire se scutură floarea
Şi-n care culoare adoarme un plâns?
Pe unde lumina-ţi găseşte iar zarea
În care potopul din mine s-a strâns?
Mai las printre semne o zbatere crudă,
O cernere verde ca stropul de-absint
Şi rog ceaţa vremii în taină s-audă
Cum bate în mine un clopot de-argint.
Un rest de vocale-n tipare albite
O pasăre-n iarnă şi-un cântec, iubite...
duminică, 1 ianuarie 2012
Iubiri în praf de stamine
Când schimb avatare, lalelele nopţii
Împrăştie stele pe aripi de vânturi,
Se joacă-n tăcere cu filele sorţii
Şi-nalţă-n suflare fantastice cânturi.
Când firul tăcerii m-adoarme-n lumină
Sărutul meu tandru în ploaie se curmă,
Mă-ntreabă de zarea mai poartă vreo vină
Şi-n pas de ofrandă mai caută-o urmă.
Las apa să spună: Mai sunt o povară?
Mai plâng ochii lumii când iarba răsare?
Din care scânteie un gând se strecoară
Şi-n care ispite cuvântu-mi tresare?
Pe sânul speranţei mai picură patimi
În ziua ce vine mă-ndrept iar spre tine,
Cad ziduri de-osânde şi tremură inimi -
Iubiri aşternute în praf de stamine.
Împrăştie stele pe aripi de vânturi,
Se joacă-n tăcere cu filele sorţii
Şi-nalţă-n suflare fantastice cânturi.
Când firul tăcerii m-adoarme-n lumină
Sărutul meu tandru în ploaie se curmă,
Mă-ntreabă de zarea mai poartă vreo vină
Şi-n pas de ofrandă mai caută-o urmă.
Las apa să spună: Mai sunt o povară?
Mai plâng ochii lumii când iarba răsare?
Din care scânteie un gând se strecoară
Şi-n care ispite cuvântu-mi tresare?
Pe sânul speranţei mai picură patimi
În ziua ce vine mă-ndrept iar spre tine,
Cad ziduri de-osânde şi tremură inimi -
Iubiri aşternute în praf de stamine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)