nu plânge, iubito...

Vânt şi noapte

Dintr-un semn
purtat pe umeri se isca un vânt;
tu-l apucai de plete
să nu mă răvăşească
neştiind
că interioarele-mi erau pline de furtuni;
poate că nu mă puteam citi,
poate că literele erau prea mici
pentru ochii mei –
ferestre prin care
nopţile nu ştiau să intre,
poate că poemele cu fluturi
nu cunosc lumea florilor,
ci doar o visează.
Într-o zi, voi dezlega îngerii
să guste azima
dospită-n cântec de stele,
iar sarea lacrimilor
va curge ninsoare
în lumea unde ochii mei vor
primi în ferestre nopţile
ieşite la plimbare.

Des(faceri)

Desfă-te mugur în iarnă, femeie,
Şi alb de sclerotici să-mi pui pe obraz -
Parfum strecurat din pielea-ţi de zeie
Ce-mi scutură-arome din boabe-teraz.

Desfă-te ram de culoare nătângă,
Un val de nelinişti presară-mi în trup,
Să te visez înflorită, să-mi strângă
Patima-n seară când vânturi irup.

Desfă-te oră din ceasul pierzării,
Vini să mă doară, zidiri să-mi ucidă
Zbateri lângave - risipă uitării -
Când îmi rămâne doar clipa lucidă.

Lichid

O umbră sunt, noiembrie mă simte,
Dintre răchite îmi trimite vânt.
O zdrenţuire gust. În pas de zimte
Dispare tot ce-am strâns într-un cuvânt.

Cărări înguste, clipe încercate
Şi zborul păsărilor blestemat
Mi-aruncă toamna-n braţe când se-abate
Din drumu-i plin de frunze – sfărâmat.

Când despletirile îmi umplu glasul,
Vocalele dispar în ceţuri lungi,
Li se răsfiră în uitare ceasul -
Tu eşti departe şi nu mai ajungi.


O umbră sunt, noiembrie mă doare,
Zăbrele de funingini mă închid
Sub o povară grea, chinuitoare:
Să torn din mine ce-a rămas –lichid.

Ne(cuprindere)

Ca să cuprind în mine vina,
Am rupt o rază din lumina
Pe care-n frunze, un răpciune
O stinse cu amărăciune.

Ca să opresc în mine ace,
Am spart bucata mea de pace-
Când pinilor le-am stins arsura
C-o ploaie roşie ca zgura.

Dar n-am iertat suspin de floare
Pierdută-n joc de ursitoare,
I-am retezat albă corolă -
Un cântec stins într-o violă.

De-aceea fluturii-s în ceţuri
Când toamna uită de verdeţuri,
Când în zdrobire e culoare
Şi toată Firea-i schimbătoare.

Ramificaţii interogative

Cât să mai plâng în mine, toamnă-amară?
Cât să mai strig cocorii-n depărtări?
Când ştiu că bruma frunza îmi omoară
Lăsând în ţărnă urme de-amputări.

Cum să mai povestesc acum de ploaie,
De binefaceri pentru lutul mort?
Când peste arbori s-au pornit puhoaie,
Lăsând în ramuri doar un semn de ort.

Mai bine-ngrop în pulberea-nserării
Tot ce-am simţit când înfloream odat’,
Când bănuiam tristeţi şi disperării
Nu-i deschideam cu pricină lăcat.

Poţi să te-ntrebi de ce mai plâng şi-acuma,
De ce mai semăn picuri în frunziş -
Ca să îmi sting în foi de neguri huma,
Să-i fiu tăcerii ninse - ascunziş.

Aşteptare

Privesc în taină,-un semn pe umăr
îmi laşi în frunze ruginind,
spoind o toamnă, vrei să număr
vocalele ascunse-n grind.

Depune bruma-n urna frunzei,
să torci în zbor glas de cocori,
şi-ucide-n glumă moartea gâzei
scăpând pământul de răcori.

Iar ploaia veştedă-n culoare
arunc-o pânzei prin penel,
să stingă focu-n chihlimbare
când iarna-mi strigă prin crenel.

Neodihnă

Sub pleoapele tale
somnul nu are sălaş, iubite!
Se închide stânca peste râpi
şi vulturii strigăt aruncă
pe umerii furtunii
strânsă-n catarge pe mări pustii.


Răsar brânduşe
în goluri
unde focul vine doar
să povestească pământului
cum arde iubirea
în cuvinte
şi numai câte-un petic de zăpadă
îi strigă făgăduinţa.

Ştiam că eşti plecat departe.
Fugeai
precum neliniştea serii
când vântul sculptează stânca
şi niciun semn
nu se ivea să te-aducă înapoi,
de aceea sub pleoapele tale
somnul nu are sălaş, iubite!

Rezistenţă

Se-ntunecă vremea. Bătrânul stejar
Mă prinde sub pofta-i de crud, nemiloasă,
Nu-i pasă de ploaie, de tunet, de jar -
În ocna iubirii destinul îmi lasă.

Încuie în hrube cuvinte ce dor,
Îmi mestecă sensuri turnate în frunze.
Tâlharul cu ramuri ivite–n pridvor
Îşi râde în barbă, voind să se-amuze.

Confuze imagini strivite-n condei
Arunc pe o foaie purtată de vreme.
Bătrânul stejar toarnă-n joc de idei
Aceleaşi constante, discuţii-dileme.

Sub lanţul de tină, destinu-mi fugar
În sevă renaşte şi spate-şi îndreaptă,
Devine al gliei eternul plugar
Şi toarnă sămânţa iubirii – o treaptă.